Început de toamnă cu medalii pe tatami

Început de toamnă cu medalii pe tatami

Judoka de la LPS Arad, Sakura Ghioroc şi CSM Arad, sub conducerea antrenorului  Arpad Nagy şi Ştefan Mureşan, au participat la competiţia internaţională de la Subotica (Serbia). La start s-au aliniat aproape 300 de judoka de la 32 cluburi din 5 ţări. Din partea delegaţiei arădene s-au remarcat: Ioana Zach – locul 1, Patric Nădăban şi Pantâr Patricia Pantâr – ambii pe locul 2, Kinga Bleicziffer şi Adrian Boncea – ambii pe locul 3. Aproape de podium s-au clasat Kurti Estera, Răzvan Szabo, Cristian Balog şi David Turc .

O altă delegaţie arădeană, de la CSM Arad, sub conducerea antrenorului Dorin Drimbe, a participat la Cupa Semenic, la care s-au evidenţiat toţi cei patru judoka prezenţi: Daniela Dănilă, Larisa Halic şi Simon Dinu s-au clasat pe locul 1, iar Gabriel Mihali pe 3.

Tot pe tatami, dar la sambo, sub conducerea antrenorului Adrian Rău, sportivii de la CS Victoria Nădlac au participat la Campionatele Naţionale de la Bucureşti, destinate cadeţilor şi juniorilor, la care s-au situat pe podiumul de premiere următorii sportivi: Marc Boldiş, Paul Ponta, Alexandra Ionescu şi Andrada Bălaş – locul 1, Cristea Coriolean şi Casandra Rusniac – locul 2 şi Daniela Buboiu – locul 3. La tineret, Robert Nagy a încheiat primul.

Urmează la sfârşitul acestei săptămâni un turneu internaţional în Ungaria, destinat copiilor.

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *