Încă un antrenor arădean şi-a luat licenţa UEFA PRO

Încă un antrenor arădean şi-a luat licenţa UEFA PRO
0 comments, 18/07/2018, by , in Fotbal, Ultimele stiri

Casa Fotbalului a găzduit ceremonia de absolvire a cursanților de la licența UEFA PRO, generația 2018. Printre cei 27 de absolvenţi se află și Dan Oprescu, care devine după Ionuţ Popa, al doilea antrenor arădean licențiat PRO, alături de alți tehnicieni care au avut legătură cu fotbalul din județul nostru, respectiv Adrian Mihalcea (ex.UTA) sau Alin Chița (ex.Național Sebiș).

Ceilalți tehnicieni care și-au luat diploma chiar din mâna președintelui FRF, Răzvan Burleanu au fost: Alexandru Andrași, Cosmin Bărcăuan, Octavian Benga, Sorin Brîndescu, Aristică Cioabă, Sorin Colceag, Mugurel Cornățeanu, Nicolae Dică, Laurențiu Diniță, Daniel Dobai, Florin Fabian, Constantin Giurescu, Diego Longo, Iulian Matei, Iosif Nastai, Vasile Neagu, George Ogăraru, Alin Pânzaru, Cristian Petre, Ioan Petrescu, Ladislau Popovits, Cristinel Țermure, Aurel Țicleanu și Valeriu Tiță.

Cursurile actualei generaţii de absolvenţi ai licenţei UEFA PRO au început în martie 2017 şi s-au încheiat în iunie 2018, odată cu examenul final, după 16 module de câte trei zile, care s-au întins pe o durată de 510 de ore, în condiţiile în care perioada minimă recomandată de UEFA a fost de 360 de ore.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, cel care le-a înmânat diplomele absolvenţilor, a afirmat că îşi doreşte să lucreze cu aceşti noi antrenori, astfel că le-a urat să câştige cât mai multe trofee: „Vă felicit pentru parcursul vostru! Un antrenor nu trebuie să pună capăt procesului de învăţare odată ce a luat licenţa, aşa că nu ezitaţi să apelaţi la noi dacă vă putem sprijini în diferite programe de pregătire. Ne dorim să lucrăm cu voi, cu cei mai buni antrenori, aşa că vă urez să câştigaţi trofee şi să creşteţi cât mai mulţi jucători români. Multă baftă în noua provocare!”, a spus Burleanu.

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *