În loc de 5-0, putea fi 1-1: Progresul Pecica – Unirea Sântana 1-0 (1-0)

În loc de 5-0, putea fi 1-1: Progresul Pecica – Unirea Sântana 1-0 (1-0)
0 comments, 27/04/2014, by , in Fotbal, Liga4, Ultimele stiri

Partida de la Pecica avea toate premisele unei întâlniri interesante. Echipa gazdă, din postură de lideră a clasamentului, nu-și putea permite un pas greșit și era de așteptat să forțeze încă din start anihilarea adversarului. Oaspeții de la Sântana, o formație dintre cele bune ale campionatului, care și-au vândut scump pielea pe orice teren din județ, au încercat să combine tinerețea, talentul și experiența jucătorilor din lot.

Avea să fie un meci frumos, deschis, cu multe faze de poartă, mai cu seamă la cea a lui Ciornei, care a închis unghiurile la toate acțiunile pe durata celor nouăzeci de minute, în fața galben-albaștrilor. Singura dată când nu a avut ce face s-a consemnat în debutul partidei (1-0, min. 3), când Arsene a transformat cu siguranță, în dreapta portarului, penalty-ul acordat la un henț în careu, în urma unei centrări venită de pe stânga. Repriza avea să fie animată de bara lui Peii din marginea careului (min. 31), apoi de lobul aceluiași jucător, dar și la bomba lui Arsene, care a acolit de puțin vinclul, chiar înainte de pauză.

Dinu Donca a fost nevoit să mute încă din primul sfert de oră, când tânărul Cozonac i-a luat locul accidentatului Giurgiu. A aruncat în luptă tot ce avea ofensiv, pe Bolba, Sârdea și Zopota, ultimul un junior de 16 ani care putea da lovitura în ultimele minute, când mingea lovită de el cu capul, din plonjon, a fost respinsă de Rus, cu un ultim efort, de la rădăcina barei. Faza a fost periculoasă și pentru că Fabian, Peii sau Kuku l-au luat la țintă din poziții de singur cu portarul pe bravul Ciornei.

Am demonstrat că ne jucăm corect șansele și nu am venit să ne predăm”, au fost cuvintele lui Donca, în timp ce Dinu Maghici a declarat: „a fost încă o finală câștigată, urmează alte șase, în care depindem doar de noi”.

Pecica: Rus- Vasilca, Șiclovan, Fritea, Istin, Kuku, G. Ponta, Purece (’63 Best), Arsene, Fabian (’69 A. Ponta), Peii. Antrenor: Dinu Maghici.

Sântana: Ciornei – Blidar, Mateiu, Stan, Paven, Josan (’46 Bolba), Martin (’73 Zopota), Bodea, Vuin, Vandor (’55 Sîrdea), Giurgiu (’15 Cozonac). Antrenor: Dinu Donca.

Arbitri: Alexandru Gornic, Silviu Mocanu, Alin Bolcaș.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *