În amintirea legendelor: utiştii de altădată se întorc pe teren

În amintirea legendelor: utiştii de altădată se întorc pe teren

Ca în fiecare sfârșit de an, utiștii îi readuc în prim-plan pe cei care au scris istorie. Ediția din 2019 a Memorialului Legendelor se desfășoară vineri, 20 decembrie, când veteranii roș-albi așteaptă cât mai mult public la Sala Sporturilor ”Victoria”.

Ziua amintirilor începe cu reunire la Cimitirul Pomenirea (ora 14:00), acolo unde se odihnesc Ladislau Brosovszky sau Miroslav Vidac. Apoi, la 14:45, utiștii merg la ”Eternitatea”, pentru a depune câte o floare la mormintele lui Iosif Petschovsky, Nicolae Dumitrescu, Zoltan Farmati, Gheorghe Vaczi I, Andrei Mercea, Otto Dembrovschi, Marian Sinescu și a celorlalți fotbaliști legendari trecuți dincolo de pragul acestei lumi.

Și pentru că fotbalul e cel mai frumos mod de a sărbători aceste nume imense ale Aradului, Old Boys UTA întâlnește echipa de veterani a Vagonului. Meciul începe la ora 16:30, la ”Polivalentă”. (uta-arad.ro)

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *