ICIM ratează podiumul, după eşecul clar cu Satu Mare

ICIM ratează podiumul, după eşecul clar cu Satu Mare
0 comments, 12/12/2018, by , in Baschet, Ultimele stiri

Restanţa din etapa a 6-a a Ligii Naționale la baschet, dintre FCC ICIM și CSM Satu Mare, a avut un deznodământ pe undeva așteptat. Adversara arădencelor e la un alt nivel, atât financiar cât şi din punct de vedere al lotului, iar asta s-a văzut şi pe teren. Chiar dacă suspansul s-a menținut, aseară, până la pauza mare (34-36), cu un trio al ICIM-ului – Hadzovic, Fodor, Dzombeta – foarte activ, trupa spaniolului Maikel Lopez a făcut clar diferenţa în partea a doua, atât datorită valorii jucătoarelor, dar şi a unei bănci mult mai solide şi lungi.

Cu arădeanca Mandache în mare formă, dar şi cu excelenta Amukamara la coordonare, CSM-ul a fost condusă în primele două sferturi, dar s-a trezit apoi, la timp, în sferturile 3 şi 4, când turnurile de control Denson şi Lloyd au început şi ele să domine zona de sub panouri. Atunci când Hadzovic şi Dzombeta au obosit, practic s-a terminat totul pentru formaţia sârbului Miljan Medvedj, care a recunoscut de altfel, la final, superioritatea adversarei.

Viceliderul campionatului a făcut fără probleme diferența când a apăsat pe acceleraţie, bazându-se și pe jucătoarele venite de pe bancă, printre care le-am remarcat şi pe ex-arădencele Olah-Orosz şi Uiuiu. Cu un avans şi de 16 puncte la un moment dat, CSM Satu Mare s-a impus în Polivalenta arădeană cu 66-52 şi încă speră la primul loc, după prima parte a campionatului.

Satu Mare a avut pentru ce lupta la Arad! Sepsi a fost suspendată

Asta după ce liderul Sepsi Sfântu Gheorghe a fost suspendat de Federaţie în urma turneelor de baschet 3×3, pentru neprezentarea la un număr limită de turnee, informaţie care ne-a parvenit chiar din tabăra sătmărencelor. Iar în ultima etapă se joacă CSM-Sepsi, la Satu Mare. În urma suspendării, cele două rivale la titlu au ambele 16 puncte, aşa că cine câştigă săptămâna viitoare termină prima fază a stagiunii pe primul loc!

FCC ICIM Arad rămâne pe locul 4 în sezonul regulat şi nu mai are şanse la podium, asta pentru că în ultima etapă se joacă Braşov – Târgovişte, iar una din cele două echipe va acumula a 5-a victorie, ceea ce ICIM nu mai poate bifa, chiar şi în cazul unui succes în ultima etapă, pe 19 decembrie, la Cluj-Napoca.

În clasamentul grupei valorice A conduc Sepsi şi Satu Mare, ambele cu 16 puncte, urmate de Târgovişte şi Braşov, ambele cu 13 puncte şi ICIM, 12. Pe ultimul loc e Universitatea Cluj, 9 puncte, echipă fără victorie!

FCC ICIM – CSM Satu Mare 52-66 (34-36)

FCC ICIM: Hadzovic 13 (2×3), Fodor 14 (2×3), Dzombeta 16, Neagu, Burdgess 5, Harrison 4, Ardelean, Mercea.
CSM Satu Mare: Kadar 4, Mandache 17 (3×3), Denson 14, Amukamara 12, Lloyd 8, Olah 7 (1×3), Pop 2, Huțanu, Uiuiu 2.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *