ICIM învinge la Satu Mare

ICIM învinge la Satu Mare

După ce a pierdut pe teren propriu partida cu Municipal Târgovişte, BC ICIM UVVG Arad a reuşit o frumoasă victorie pe terenul formaţiei CSM Satu Mare. Arădencele s-au impus cu scorul de 63-56, cu o Green decisivă în ultimul sfert. Cum sârboaica Milovanovic acuză în continuare dureri musculare, antrenorul Zoran Visic a recurs la primul cinci format din; Brosovszky, Green, Campbell, Toma şi Graham. Dacă primul sfert a fost unul de tatonare, cu ambele echipe preluând pe rând conducerea, sătmărencele impunându-se cu 13-10. Sfertul al doilea a aparţinut arădencelor, la pauza mare având şapte puncte diferenţă pe tabelă, scor 33-26. A urmat sferul al treilea când fetele de la Satu Mare au revenit la joc şi au redus din handicap 43-42. În sfertul patru Satu Mare a reuşit să preia conducerea 45-43, dar nu pentru mult timp, americanca Green şi-a demonstrat valoarea şi a reuşit să înscrie 12 puncte astfel că în minutul 36 tabela arăta 55-49 în favoarea fetelor lui Zoran Visic. Cu un minut înainte de fuierul final, partida era deja jucată, arădencele aveau nouă puncte avans, scor 61-52.Galben albastrele au reuşit o victorie muncită şi meritată pe terenul unei echipe cu pretenţii la titlu, finalista sezonului trecut. Astfel: CSM Satu Mare – ICIM UVVG Arad 56-63. Marcatoarele ICIM-ului au fost: Green 18, Graham 14, Toma 12, Brosovszky 8, Milovanovic 6 şi Campbell 5.

De partea cealaltă parte cea mai bună marcatoare a fost Claudia Pop 16 puncte, Mehmedic 15, Părău 8, Orosz 7, Ivan 6 şi Walker 4

 

 

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *