ICIM a cedat dramatic la Satu Mare, după un meci spectaculos

ICIM a cedat dramatic la Satu Mare, după un meci spectaculos
0 comments, 07/04/2017, by , in Baschet, Ultimele stiri

CSM Satu Mare s-a impus astăzi, scor 77-75, cu Univ.Goldiş ICIM, într-un prim meci al confruntării pentru locurile 5-8 din Liga Naţională de baschet. Fără o miză deosebită, duelul orgoliilor rănite a început perfect pentru gazde, care s-au desprins la 24-14 după 10 minute şi apoi la 51-34 la pauza mare, diferenţă ce părea decisivă în stabilirea câştigătoarei. Numai că “galben-albastrele”, inexistente pe apărare în primele două sferturi, nu au renunţat atât de uşor la luptă, revenind spectaculos în meci. Sfertul trei a fost de coşmar pentru sătmărence, iar meciul era deja relansat, 62-57 la capătul a 30 de minute. Singurul sfert ceva mai echilibrat a fost chiar ultimul, iar gazdele au ştiut să fie mai concentrate în ultimele secvenţe, pentru o victorie la limită, dar preţioasă, scor final 77-75 (24-14, 27-20, 11-23, 15-18).
Două părţi diametral opuse
La CSM a strălucit americanca Reed, autoare a 26 de puncte şi 10 recuperări, secondată de Tavic, 19 (4×3) şi Baltic, 16 puncte. Pentru sătmărence au mai punctat Laza 6, Olah 5 (1×3), Szmutku 3 şi Ferenczi 2. De la ICIM, echipă pregătită de Bogdan Bulj, s-a remarcat în mod deosebit căpitanul Hadzovic, 21 (2×3) de puncte, secondată de Stroman, 13, Karakasevic 12, Pasic 11, McGuire 11 şi Nagy 7.
Marţi se joacă la Arad
E 1-0 la general pentru CSM Satu Mare, care e cu un pas mai aproape de locul 5. Urmează însă meciul cu numărul 2, programat marţi, 11 aprilie, ora 18:30, la Arad. În cazul unei victorii a ICIM-ului, decisivul se va disputa la Satu Mare, în Vinerea Mare, formaţia pregătită de Jose Araujo având avantajul terenului propriu datorită clasării superioare la finalul sezonului regulat.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *