Haţegan va arbitra Brazilia, în semifinala olimpică de la Rio

Haţegan va arbitra Brazilia, în semifinala olimpică de la Rio
0 comments, 16/08/2016, by , in Fotbal, Ultimele stiri

După ce a participat la Campionatul European din Franţa, acolo unde a fost delegat să conducă două partide din cadrul grupelor, Ovidiu Haţegan a obţinut o nouă performanţă pentru arbitrajul românesc. El a fost desemnat să oficieze la centru prima semifinală a turneului olimpic de fotbal masculin.

Haţegan, la al patrulea meci la Olimpiadă
Centralul arădean va arbitra duelul dintre Brazilia şi Honduras, alături de conaţionalii săi Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe, acest meci fiind al doilea meci arbitrat la Jocurile Olimpice în formulă completă de brigada din România, după Brazilia – Irak, scor 0-0, disputat în faza grupelor. Faţă de colegii săi de la linie, Ovidiu Haţegan a mai bifat la acest turneu alte două meciuri în faza grupelor, ambele ca al patrulea oficial. Este vorba de Mexic – Germania, scor 2-2 şi Argentina – Honduras, scor 1-1.

Semifinala dintre Brazilia şi Honduras se va disputa miercuri, 17 august, cu începere de la ora 19:00, ora României. Meciul se va disputa la Rio de Janeiro, pe celebrul stadion Maracanã.
Sursă: frf.ro

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *