Halterofilul Dumitru Captari, dublu campion european la seniori!

Halterofilul Dumitru Captari, dublu campion european la seniori!

Sportivul român Dumitru Captari, legitimat la AMEFA Arad, a cucerit două medalii de aur și una de argint la categoria 77 kg, la Campionatele Europene de haltere de la Split (Croația), iar Răzvan Martin (CSM Bistriţa) a câștigat o medalie de argint și două de bronz.

La stilul smuls, Captari, care a concurat în Grupa B, a obținut argintul, cu 160 kg, fiind devansat la ultima tentativă a stilului de albanezul Daniel Godelli, cu 161 kg. Martin a luat bronzul, cu 158 kg.

Captari s-a impus clar la stilul aruncat, cu 200 kg, argintul a fost obținut de albanezul Erkand Qerimaj, cu 193 kg, în timp ce Răzvan Martin s-a mulțumit cu medalia de bronz, cu 190 kg, după ce a ratat ultima încercare, la 194 kg.

La total, Captari a ocupat primul loc, cu 360 kg, fiind urmat de Răzvan Martin, 348 kg, și de Qerimaj, cu 348 kg (albanezul a avut o greutate corporală mai mare, 76,85 kg, față de 76,75 kg — Martin).

Captari e pregătit la AMEFA Arad de antrenorul emerit Gheorghe Biriş, care e şi preşedinte al clubului dar, din acest an şi vicepreşedinte al Federaţiei Române de Haltere. „De la performanța lui Adi Jigău, din 2006, niciun arădean nu a mai reușit să ajungă atât de sus”, spune Biriş, mândru de performanţa sportivului său.

România a ajuns la un bilanț de 17 medalii la Split, șase de aur, patru de argint și șapte de bronz. Obiectivul delegației noastre a fost câștigarea a șase medalii.

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *