Gloria tot mai aproape de Liga a 4-a

Gloria tot mai aproape de Liga a 4-a
0 comments, 23/05/2012, by , in Fotbal, Liga3, Ultimele stiri

Gloria Arad a pierdut trei puncte pe teren propriu, care se pot dovedi vitale pentru salvarea de la retrogradare, fiind învinsă cu 3-0 (3-0) de FC Școlar Reșița.

Începutul meciului nu anunţa însă acest deznodământ, elevii lui Leo Pinţa ieşind la atac din primele minute, trecându-şi în cont, deja în min. 8, o dublă mare ocazie. Şutul lui Puie a lovit bara transversală, Gherghel a urmărit mingea, dar a trimis-o cu cîțiva centimetri peste poartă. Reşiţenii au încercat să echilibreze partida, dar goal-keeper-ul arădean Bujor a îndepărtat orice emoţie. Până la pauză tot Gloria a avut cea mai periculoasă ocazie, atunci când, în min. 30, Eșanu, scăpat spre poarta adversă, a fost blocat la 17 metri de portarul oaspete, Giurcanu.

Partea a doua a partidei a început cu ghinion pentru arădeni. În minutul 55, o centrare venită de pe flancul drept a căzut în apropierea porții, unde Vițu a intervenit neinspirat, mingea oprindu-se în plasă, 0-1. Iar lucrurile păreau să se complice, după ce câteva minute mai târziu Bujor era nevoit să părăsească terenul, accidentat.

 

Fotbaliştii lui Pinţa, n-au găsit parcă forţa de a relansa meciul, chiar dacă au încercat să se apropie cât mai mult de careul reşiţean. Reşiţenii s-au apărat perfect, au mizat pe contraatac şi chiar dacă au rămas în zece oameni, după eliminarea fundaşului Pitaru, le-a ieşit. Reşind să mai lovească decisiv, spre final, prin acelaşi jucător, Beloescu, în min. 83 și 85.

Rezultatul final, 0-3 face aproape imposibilă misiunea Gloriei, salvarea de la retrogradare, îndreptându-se cu paşi rapizi către fotbalul judeţean

Au evoluat:

Gloria: Bujor (min. 72 Vaida) – Vițu (min. 75 Bulza), Blănaru, Dubeștean, Hulbăr – Ad. Popa, Ban, Sălăjan, Puie (min. 73 Sima), Gherghel (min. 62 Șiclovan) – Eșanu.

Școlar: Giurcanu – Mihăilă, Pitaru, Beica (min. 72 Fedor), Pop – Costescu, Breșneni, C. Doană (min. 87 Jaravete), Oncică (min. 90 Marcu) – Beloescu, Loba.

 

Radu Nica

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *