Gloria Bistriţa – UTA nu va fi la televizor

Gloria Bistriţa – UTA nu va fi la televizor
0 comments, 03/05/2012, by , in Fotbal, Liga2, Ultimele stiri

Jucătorii UTA-ei au primit două zile libere, după partida de la Severin, ei revenind la antrenamente abia ieri.

Supravegheaţi îndeaproape de Adrian Falub, aceştia au început pregătirea unei alte partide deosebit de importante, cea de la Bistriţa, cu liderul seriei, Gloria.

Un meci care iniţial, la solicitarea postului Digi Sport, trebuia să aibă loc luni, 7 mai, de la ora 19.00, intenţionându-se transmisia acestuia în direct.

Bistriţenii nu au fost de acord cu această programare, “marele” antrenor Nae Manea motivând pauza prea lungă a elevilor săi şi deplasarea la Râmnicu Vâlcea.

„Nu am mai jucat un meci oficial de la Turnu Severin. Ar fi trebuit să le fac un program special fotbaliştilor, să reuşesc să-i ţin în priză până luni şi nu-mi convenea acest lucru, mai ales că apoi ne aşteaptă o deplasare grea la Râmnicu Vâlcea. Era bine dacă meciul se vedea la televizor, dar vineri sau sâmbătă” a precizat Nae Manea

În aceste condiţii UTA va disputa partida cu trupa lui Jean Pădureanu conform programării iniţiale a FRF, adică sâmbătă, de la ora 11.00, Digi Sport precizând că nu are cum să televizeze întâlnirea.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *