Finală cu lumini şi umbre pentru ICIM

Finală cu lumini şi umbre pentru ICIM

ICIM 1

Este greu şi aproape imposibil de înţeles cum a reuşit ICIM să piardă marea oportunitate de a deveni campioană pe teren propriu, cu 2-1 la general, acasă şi susţinută de o sală fantastică, cum nu s-a mai văzut până acum la Arad. Şi totuşi, echipa a reuşit să irosească o şansă cu care te întâlneşti poate o dată în viaţă. Fără să dăm încă verdicte, pentru că finala se joacă, iar decisivul se anunţă la fel de interesant ca primele patru meciuri, trebuie însă să spunem lucrurilor pe nume. Pentru că acesta e rolul presei, chiar dacă unii pseudo-specialişti şi amatori nu înţeleg sau nu vor să înţeleagă, probabil unii din interes, iar alţii din prostie. Când scrii sau afirmi că o jucătoare este criticată pe nedrept, fără să vii cu argumente, eşti ori prost ori pupincurist. Iar presa arădeană se poate “lăuda” cu câteva exemplare. Moni Brosovszky nu a mai fost în ultima vreme acea jucătoare care încânta publicul, cu ambiţia, dăruirea şi reuşitele ei.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *