Felnacul suferă în campionat: urmează o “dublă” infernală

Felnacul suferă în campionat: urmează o “dublă” infernală

Şapte etape au trecut din actuala stagiune a Ligii a IV-a şi Felnacul a rămas la cota 0 în clasament. Pe sec în acest debut de campionat, cei de la “VI-FE” duc lipsă de încredere şi entuziasm, dar antrenorul Lucian Ciba rămâne încrezător că băieţii săi vor sparge, în curând, gheaţa: “Sunt conştient că ne aşteaptă două meciuri foarte grele în următoarele etape, cu Sântana şi Pecica, echipe din plutonul fruntaş, e greu într-adevăr să ne gândim că putem scoate puncte dacă nu am reuşit asta în faţa unor echipe mai slab cotate. Dar să ştiţi că băieţii sunt într-un moment bun, îi văd montaţi şi concentraţi la antrenamente, am văzut în ultimele două jocuri o altă atitudine şi o creştere în joc. Încerc să le transmit o stare pozitivă, deşi e greu dacă nu ai rezultate şi încredere. Nu am avut, ca şi grup, măcar o mică satisfacţie, iar asta se simte în cadrul echipei”, ne-a declarat Ciba.
Ciba e încrezător: “Îi simt pozitivi pe băieţi”
Meciul de sâmbătă, ora 17, cu viceliderul Ligii 4 Arad, Unirea Sântana – echipă pregătită de fostul antrenor al Felnacului, Dan Cuedan – se anunţă aproape imposibil din perspectiva obţinerii unui rezultat pozitiv: “Am crescut de la meci la meci şi chiar dacă nu vom scoate punct sau puncte cu Sântana, sper să rămânem cu satisfacţia unei evoluţii bune. Respectăm adversara şi pe Dan Cuedan, antrenor care a activat aici, dar trebuie să ne jucăm şansa şi să credem în noi, măcar să ne ridicăm aproape de nivelul lor. Nu am probleme deosebite de lot, abordăm cu concentrare meciul şi muncim în fiecare zi pentru a fi mai buni. Nu ştiu dacă putem sparge gheaţa acum, dar e clar că se va întâmpla şi asta în curând, pentru că locul Felnacului nu e pe ultima poziţie. Avem un ritm bun şi etapa trecută, cu Şimandul chiar nu meritam să pierdem”, mai spune antrenorul lui “VI-FE”.
Misiuni imposibile, cu Sântana şi Pecica
Într-adevăr, “dubla” infernală din campionat, cu Sântana acasă şi Pecica, în deplasare, nu vine într-un moment prea bun, asta pentru că Felnacul avea mare nevoie de puncte şi încredere, pentru a depăşi momentul delicat: “Sper, ca joc, să fim măcar la nivelul ultimelor două etape şi să ne pregătim la fel de bine, e imposibil să nu apară şi rezultatele. Dacă ar începe acum campionatul, altfel ar sta lucrurile, dar nu putem da timpul înapoi. Am avut problemele şi slăbiciunile noastre, dar încet-încet ne-am pus la punct”, încheie Ciba, care ar putea cunoaşte prima victorie, la Felnac, peste două etape, când Felnacul primeşte pe teren propriu vizita nou promovatei din Turnu, penultima clasată. De menţionat că între meciurile cu Sântana şi Pecica vine meciul de Cupă, cu Şimandul, programat miercuri, 26 septembrie, ora 16:30, la Felnac.

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *