FCC ICIM e cea mai bună din grupa a doua valorică

FCC ICIM e cea mai bună din grupa a doua valorică
0 comments, 19/03/2018, by , in Baschet, Ultimele stiri

Conform aşteptărilor, baschetbalistele de la FCC ICIM Arad au dominat turneul grupei a doua valorice din Liga Naţională, desfăşurat la Oradea. Galben-albastrele pregătite de Bogdan Bulj au câştigat, mai întâi, clar cu Sirius Târgu Mureş, scor 81-44 (25-10, 16-8, 23-8, 17-18), într-un meci în care toate cele 12 jucătoare înscrise pe foaie au bifat minute. Marcatoarele ICIM-ului au fost: Coker 17, Nagy 14, Poole 13 (3), Hadzovic 11 (2), Wingate 8, Tavic 8 (2), Ciotir 4, Ferenczi 2, Gădărici 2 şi Mercea 2. În al doilea meci al turneului din grupa valorică 6-9, arădencele au trecut de CSU Alba Iulia, scor 69-45 (20-11, 12-10, 17-13, 20-11), victorie care le asigura deja locul 6. Au înscris: Poole 13 (2), Tavic 11 (2), Hadzovic 10, Ciotir 10 (1), Wingate 9, Coker 8, Ferenczi 7 (1) și Nagy 4. În ultimul duel de pe Criş, într-un derby al vestului, Aradul a câştigat dramatic cu SCM Timişoara, scor 66-64, cu marcatoare: Coker 14, Poole 12 (2×3), Hadzovic 11 (2×3), Wingate 9, Ferenczi 7 (1×3), Mercea 6 (2×3), Tavic 5 și Nagy 2.
Cu Braşovul, în sferturi de finală
FCC ICIM va întâlni, în sferturile de finală, pe CSU Braşov, ocupanta locului trei în prima grupă valorică. Braşovencele au avantajul unui eventual meci decisiv pe teren propriu, în condiţiile în care se joacă după sistemul “cel mai bun din trei meciuri”. Conform Federaţiei Române de Baschet, datele de desfăşurare sunt: vineri, 23 martie – joc 1; marţi, 27 martie – joc 2 şi vineri, 30 martie – joc 3 (dacă va mai fi cazul).

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *