FCC ICIM a rezistat onorabil în faţa campioanei Sepsi

FCC ICIM a rezistat onorabil în faţa campioanei Sepsi
0 comments, 15/10/2018, by , in Baschet, Ultimele stiri

FCC ICIM Arad a pierdut al doilea meci din Liga Națională de baschet feminin, 58-68 cu campioana României, Sepsi SIC Sfântu Gheorghe. Susţinute din tribunele Polivalentei doar de aproximativ 300 de spectatori, arădencele au jucat bine în primele două sferturi, conducând la pauză, cu 35-33, dar campioana a făcut diferenţa în partea a doua, în special în ultimul sfert, asigurându-și un succes fără emoţii.

Fără să impresioneze, Sepsi a profitat de banca mai lungă şi de lotul mai valoros. În ambele tabere au lipsit piese importante: la ICIM a contat mult absenţa americancei Harrison, accidentată, iar Sepsi nu a putut conta pe ex-arădeanca Viorela Rus, accidentată şi scoasă din circuit pentru o perioadă lungă de timp.

Pentru FCC ICIM Arad au punctat: Hadzovic 19 puncte, Dzombeta și Neagu cu 8 puncte, Ardelean 7, Burdgess 6, Fodor 5, Mercea 3 și Ciotir 2 puncte. De partea cealaltă, pe lista marcatoarele pentru Sepsi au fost Whitted 15 puncte, Higgins 14, Godri-Părău 9, Solopova 8, Slamova 6 , Pasic 6, Kovacs și Ghizilă 5, ambele cu câte 5 puncte.

Pentru echipa pregătită de Miljan Medvedj urmează un nou meci important, pe propriul teren, în compania celor de la CSM Târgoviște, duel care acum e doar o umbră a clasicului derby din baschetul feminin. Meciul e programat marți, 23 octombrie, de la ora 18:30.

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *