Fan Tour Open Arad rămâne sub semnul incertitudinii

Fan Tour Open Arad rămâne sub semnul incertitudinii
0 comments, 18/06/2020, by , in Ultimele stiri, Volei

A șasea ediție a Fan Tour Open Arad la volei pe plajă ar trebui să aibă loc între 20 şi 26 iulie, pe cele două terenuri din incinta Complexului DJST-Riviera. Doar că turneul organizat de Ştefan Gog este în acest an pus serios sub semnul întrebării. Haosul provocat de pandemia de coronavirus, cu toate normele şi regulile valabile în starea de alertă, pun piedici serioase cluburilor. De asemenea, nu s-au mai putut accesa, la timp, bani dinspre Consiliul Judeţean, astfel că turneul arădean stă încă sub semnul incertitudinii: “Săptămâna viitoare vom şti dacă se va mai ţine turneul, o să anunţăm. La acest moment sunt încă discuţii, probabil nu vom putea accesa, la timp, proiect de finanţare dinspre autorităţi, eventual după competiţie”, ne-a declarat Ştefan Gog.

Medaliile se dau în august în voleiul pe plajă

Sezonul naţional de volei pe plajă trebuia să debuteze cu trei turnee-etapă, la Cluj-Napoca, în perioada 12-14 iunie, urma Aradul, 20-26 iulie și apoi Mamaia. Conform calendarului iniţial, turneele finale au următorul program: Cupa României de seniori şi CN de minivolei (ambele, 3-9 august), CN de seniori şi speranțe (10-16 august), CN de cadete (17-21 august), CN de cadeți (18-20 august) și CN de juniori (22-26 august), toate pe plaja Dandana din Mamaia. În toţi cei şapte ani de la înfiinţare, Fan Arad a urcat pe podiumul de premiere al întrecerii naţionale de volei pe plajă.

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *