Etapă regională de supermoto, duminică, la Arad

Etapă regională de supermoto, duminică, la Arad

Campionatul Regional de Supermoto (Zona Vest), a ajuns la a II-a etapă, Clubul Aricii Supermoto fiind responsabil de organizarea acestei noi etape pe circuitul Vik Power din Arad. Duminică, 9 iulie, vor lua startul clasele: 50cc, 65cc, 85cc, Hobby, Amatori si PRO. La ora 10:30 sunt programate primele antrenamente libere, iar la ora 11:30 cele oficiale. Prima manșă a clasei Hobby este programată să înceapă la ora 14:00, iar cea a clasei PRO la ora 15:00. Cea de a doua manșă începe la ora 16:00 iar festivitatea de premiere pentru toate clasele este programată să înceapă la ora 18:00. Responsabili de bunul mers al acestui Campionat Regional sunt membrii Comisiei de Supermoto: “Maestru al Sportului” Sorin -Ariciu’- Traistaru, impreuna cu “veteranul” Mario Fantinouli si Horea Neaga.
Pentru spectatori există zone acoperite, terasă și restaurant, aceștia fiind așteptați în număr cât mai mare. La clasa PRO se anunță o cursă strânsă între arădeanul Sorin Trăistaru, de la Arici Supermoto și Nikola Krezic, de la AMK Petrovgrad. Aceștia au același număr de puncte, 42, și luptă pentru a doua poziție în clasamentul regional de Supermoto.
Sursă: frm.ro

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *