E oficial: UTA debutează în noul sezon sâmbătă dimineaţă

E oficial: UTA debutează în noul sezon sâmbătă dimineaţă
0 comments, 04/08/2016, by , in Fotbal, Liga2, Ultimele stiri

“Ediția 2016-2017 a ligii secunde ia startul pe 6 august. UTA începe campionatul pe propriul teren, în compania echipei CSM Râmnicu Vâlcea. Meciul se joacă sâmbătă dimineață, la ora 11,00”, anunţă site-ul oficial al clubului UTA.

”Ar fi trebuit să mai disputăm un amical astăzi, în compania echipei US Latina Calcio, dar ne vom concentra pe pregătirea meciului cu vâlcenii”, a anunțat Codru Grădinariu, directorul general al roș-albilor. Utiștii s-au antrenat și azi pe pământ italian, iar mâine dimineață pleacă spre Bologna, acolo unde urcă în avionul care-i aduce pe aeroportul din Timișoara.

Antrenorul Roland Nagy transmite că echipa se simte pregătită să revină în iarbă: ”E un moment mult așteptat. Am avut o vacanță scurtă după un sezon foarte lung, sper să fi găsit rețeta bună de a fi motivați pentru debut. În meseria de fotbalist îți dorești să vină meciurile pentru care te pregătești. Am fost mult plecați în vară, mai întâi în cantonamentul din Austria, a urmat cel din Italia, o experiență frumoasă pentru fiecare dintre noi. Venim acasă montați pentru debut!”

Nagy: “Venim acasă montaţi pentru debut”

”Cu siguranță și cei de la Vâlcea vor dori să fie cât mai competitivi. Au fost schimbări majore la ei, după ce n-au realizat cât și-au propus. A venit un antrenor cu pretenții (n.r. Jerry Gane), cu gândul la un proiect serios. Au o echipă tânără, cu mulți jucători sub 21 de ani, dar și jucători cu experiență, cum e Cristi Munteanu, în defensivă. Încearcă să îmbine și ei tinerețea și experiența astfel încât să facă performanță. Jocurile din trecut au fost echilibrate, acum sperăm să începem cu dreptul. Debutul e important, anul trecut n-am reușit să începem cu victorie, dar, ulterior, a rezultat ceva frumos, fiind angrenați în lupta pentru promovare. Dorim să pornim cu dreptul în fața suporterilor, care așteaptă și ei cu nerăbdare începutul de campionat”, a adăugat ”principalul” utist pentru site-ul clubului, uta-arad.ro.

Interesant şi destul de curios e că nu există, cel puţin la modul oficial, urme de nemulţumire legate de faptul că meciul cu Vâlcea nu a fost amânat. De asemenea, nu se pomeneşte nimic de situaţia jucătorilor convocaţi la lotul naţional sub 19 ani, fiind şanse ca Man, Petre şi Tănase să fie la dispoziţia lui Nagy la meciul de sâmbătă, netelevizat.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *