Două medalii arădene pe tatami: David Nagy e campion național

Două medalii arădene pe tatami: David Nagy e campion național

Aradul a găduit timp de trei zile, la sala de sport a Universității Aurel Vlaicu „Mihai Botez”, Campionatele Naționale de cadeți (sub 16 și 18 ani) la jud. La startul competiției de pe tatami s-au aliniat 322 de sportivi de la 56 de cluburi din toată țara, care au luptat pentru medalii la 34 de categorii, în funcție de kilogramele de la cântarul oficial. Județul Arad a aruncat în luptă 30 judoka, satisfacția majoră venind chiar la căderea cortinei, când la categoria +90 kilograme, David Nagy, 16 ani, a câștigat cel de-al șaselea titlu național din cariera sa. În urma aurului cucerit chiar acasă, judoka de la CSȘ Gloria – CS Universitatea Arad și-a câștigat dreptul de a reprezenta România la Balcaniadă, între 25-27 mai, în Bosnia-Herțegovina. Judoka arădean e pregătit de profesorul Mihai Telechi și de Arpad Nagy.
Karla Dragomir, bronz pe tatami
Cealaltă medalie arădeană a fost obținută de Karla Dragomir, la categoria +40 kilograme. Sportiva din Ghioroc a luat bronzul, în vreme ce la un meci de podium, pe locurile 5, s-au clasat Roxana Iosub, 57 kilograme, Larisa Halic,+70 kilograme, sportive pregătite de Arpad Nagy și Dorin Drimbe și Cristian Brinda, la 55 de kilograme. David Turc, la +90 de kilograme și Radu Stana, la 66 de kilograme, au încheiat întrecerea pe locul 6.
Nume grele la Naționale
Printre personalitățile importante prezente la Arad s-au numărat vicepreședinte Federației Române de Judo, arădeanul Dorel Căprar, Victor Bălășoiu, șeful arbitrilor români, sau Florin Berceanu, antrenorul lotului olimpic de senioare. Altfel, luna martie e și ea încărcată din punct de vedere competițional. La Râmnicu Vâlcea are loc finala sub 15 ani, la Focșani, cea la sub 21 ani, în vreme ce la Zagreb, în Croația, e programată o cupă europeană.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *