Divizionarele arădene, în linie dreaptă: continuă maratonul meciurilor amicale

Divizionarele arădene, în linie dreaptă: continuă maratonul meciurilor amicale

Se apropie debutul părţii a doua în eşalonul terţ fotbalistic, cu cele patru echipe arădene angrenate în seria a opta, dar şi startul sezonului-hibrid din Liga 4 Arad, astfel că  formaţiile din judeţul nostru şi-au continuat în weekend seria meciurilor amicale. Într-un duel al colegelor din „C8”, Crişul Chişineu Criş a trecut de Gloria Lunca Teuz Cermei, scor 2-1, goluri semnate de Nistor şi Ciubotariu, respectiv, L. Bodri. „Ştili” Abrudean, antrenor al liderului, a început testul cu „sămădăii” în formula: Zamfir – Pătlăgică, Teședan, Nistor, Siminic, Suslak, Mihuța, Ciubotariu, Susan, Velici, Haloș. Au mai jucat: Busuioc şi Cocriş. Cermeiul a răspuns cu: Gârlea – Stoianovici, Iuga, Al. Sabău, Ionuț Pop, Salka, Lazăr, L. Bodri, Sg. Popa, Mateucă, R. Popa. Au mai intrat: Cristea şi Deak – Ursoi, Al. Catanzaritti, Țurcanu, Luis, Al. Mocan şi Șimăndan. Vicelider în „C8”, Şoimii Lipova a pierdut testul cu o altă divizionară terţă, dar din altă serie, CAO Oradea, scor 2-4, golurile „şoimilor” purtând semnăturile lui Prună şi Gavrilă. Antrenorul Flavius Sabău a mizat în acest joc pe următoarea formulă: Iliescu – Nagy, Pop, Abel Popa, Filimon, Gherasim, Salhi, Prună, Trip, Trabalka, Paulevici. Au mai intrat: Buta – Hațegan, Polgar, Bercu, Stoin, Vlad, Gavrilă, Ristin, Simedru, Ciubăncan şi Ardelean.

Crişul câştigă la limită cu Cermei, Lipova pierde cu orădenii de la CAO

În alte amicale cu echipe arădene din Ligile 3 şi 4 implicate s-au consemnat rezultatele: Progresul Pecica – Viitorul 2004 Arad 6-0 (Bozian-2, Simon, Călin, Hassane şi Puie); Podgoria Pâncota – CS Beliu 1-2 (Pușcaș vs Moldovan, Tomuț); UTA U19 – CS Ineu 2-4 (Onișor, Negoescu vs Bîrdan, Balint, Florea, Ousmane); Frontiera Curtici – Victoria Zăbrani 1-2 (Vereș vs Ghergar 2); Păulișana Păuliș – CS Glogovăț 2-1 (Pleșca, C. Gâlcă vs Negrea); CS Socodor – Șoimii Șimand 5-1 (Șulea 2, Gherhes, Pirtea, Rafila vs Roza); UTA U17 – Unirea Sântana 2-1 (Boiț, Codrea vs Marc); Victoria Felnac – Viitorul Caporal Alexa 4-1 (Pasăre, Băd, Bogdan, Răduț vs Cîrstoiu).

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *