Divizionara secundă CS Pro Volei începe sezonul abia la finalul lui noiembrie

Divizionara secundă CS Pro Volei începe sezonul abia la finalul lui noiembrie

Federaţia Română de Volei a decis, în condiţiile pandemiei de coronavirus şi a protocolului medical, să treacă la sistemul cu turnee, după ce inițial anunțase un program cu etape săptămânale pentru întrecerile seniorilor. Astfel, Divizia A2 masculin, în care joacă şi CS Pro Volei va lua startul luna viitoare. Echipa arădeană își va începe meciurile oficiale la turneul doi din Divizia A2 Vest, programat în 20-21 noiembrie 2020. La acel turneu vor mai fi CSM Suceava, ACS Volei Club 2015 Zalău și ACS VCM Zalău. CS Pro Volei Arad va mai juca la turneul trei, care va avea loc în 5-6 decembrie. Vor mai participa CS Oțelu Roșu, CSȘ CNE LAPI Dej-SCM Zalău și ACS VCM Zalău.

La turneele doi și trei se vor disputa câte două etape, spre deosebire de primul turneu, unde vor fi trei runde. Arădenii nu figurează pe lista participantelor de la turneul care va deschide competiția, în 6-8 noiembrie. Pe aceasta sunt CSM Suceava, ACS Volei Club 2015 Zalău, CS Oțelu Roșu și CSȘ CNE LAPI Dej-SCM Zalău.

Cupa României se va disputa abia la anul, în 29 ianuarie – 1 februarie 2021. Pro Volei Arad este singura divizionară secundă înscrisă în cupă. Cluburile care doresc să organizeze turneele sunt rugate să comunice dacă o pot face conform protocolului medical și asigurarea condițiilor de cazare și masă.

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *