“Cupa Shodan” a fost o reuşită

“Cupa Shodan” a fost o reuşită

Turneul de karate dotat cu “Cupa Shodan” a ajuns la ediţia cu numărul XII şi e una din cele mai appreciate competiţii desfăşurate în ţara noastră.

Evenimentul organizat sub egida Clubului Sportiv Shodan Karate Arad patronat de Federaţia Română de Karate şi Arte Marţiale Asociate (preşedinte sensei Daniel Laurian Deac, 8 dan kyoshi) şi a reunit 214 sportivi de la 22 de cluburi. Judeţele reprezentate au fost Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Bihor, Bistriţa, Satu Mare, Cluj şiArad. Karateka noştri au provenit de la cluburile Banzai (condus de Dan Duma), Tiger (Liviu Meseşan), Cobra (Ady Burzo) şi Shodan.

La finalul întrecerii clasamentul arăta astfel:1. Mifuro Reşiţa. 2. Zanshin Timişoara. 3. Shodan Arad şi Dinamic Timişoara.

„Felicitări tuturor participanţilor şi celor care au ajutat la organizarea din acest an a Cupei Shodan. Alături de noi au fost Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport, prin Alexandru Meszar, şi Centrul Cultural Judeţean, mulţumită Anei Maria Dragoş”, a menţionat Teo Răduţ.

La sfârşitul acestei săptămânii, karateka de la Shodan, alături de sensesi Teo Răduţ, vor fi angrenaţi într-o puternică competiţie ce se va derula la Bistriţa.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *