Cupa presei la şah

Cupa presei la şah
     Şah Club Vados organizează sâmbătă, 14 ianuarie, de la ora 11.00, a doua ediţie a Cupei Presei la şah rapid. Sistemul este unul elveţian cu şapte runde, iar locul de desfăşurare al competiţiei este sala de antrenamente a clubului Vados, Ansamblul Rezidenţial RED1 – UTA, Bloc R13, etaj 8, ap. 73.
     Înscrierile se pot face până vineri, 13 ianuarie, ora 18.00, la telefoanele 0722.613.128 (Alin Câmpeanu) şi 0720.400.429 (Dan Lazăr).
     Ediţia inaugurală, disputată în decembrie 2010, i-a revenit lui Simion Todoca (Jurnal Arădean), care în urma celor şase puncte acumulate, din şapte posibile, a intrat în posesia unui mini-laptop oferit de Ared. La evenimentul respectiv au luat parte 15 concurenţi, cifră pe care organizatorii vor să o depăşească la ediţia din acest an.
     Să remarcăm că în 2011 jurnaliştii s-a întrecut în 8 competiţii sportive: tenis de masă (campioană Anela Freer), baschet (campioană echipa cotidianului Jelen), tir cu arcul (campion Ioan Virag), fotbal-tenis (Marius Herţa), tenis de câmp (două întreceri; Adrian Hărţău, respectiv Abel Apostol), bowling (Robert Szilagy) şi streetball (combinata SportArad&Aradon&Info TV).

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *