CSU Arad câştigă la masa verde meciul cu Năvodariul!

CSU Arad câştigă la masa verde meciul cu Năvodariul!

UAV-rugby

Rugbiştii de la CS Universitatea şi-au mai adăugat o victorie în Divizia Naţională, a patra în acest sezon, după cele cu echipele din Suceava, Galaţi şi Bârlad. Ce-i drept, succesul de astăzi vine la masa verde, ca urmare a neprezentării la Arad a formaţiei CS Năvodari. „Ne-au anunţat că nu pot veni din cauza problemelor de efectiv, având mulţi jucători accidentaţi. Am vorbit şi la federaţie iar meciul este omologat cu victoria noastră, 5-0, la masa verde. Am avut un week-end ceva mai liber, dar ne pregătim pentru următorul meci, de la Iaşi, care se anunţă foarte greu”, ne-a declarat căpitanul echipei universitare, Marian Grindei. În tur, trupa de pe litoral se impunea cu 34-24, la capătul unui meci disputat. Cu cele patru puncte câştigate, studenţii ajung la cota 18 după nouă etape, consolidându-şi locul şase în clasament. Interesant este că toate victoriile arădenilor au fost obţinute pe teren propriu, doar liderul autoritar Poli Iaşi, neînvins, având până acum câştig de cauză în Sînicolau Mic. În etapa viitoare, CS Universitatea se deplasează chiar pe terenul principalei favorite la promovare, fosta prim divizionară Poli Agro Iaşi, meci programat pe 8 iunie.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *