CSM Arad vizează menţinerea în Superliga de tenis de masă

CSM Arad vizează menţinerea în Superliga de tenis de masă

Echipele de tenis de masă ale Clubului Sportiv Municipal Arad, antrenor Cristian Dodean, participă în perioada 4-7 februarie la returul Superligii Naţionale, turneu programat la Buzău. Cu întăriri venite în iarnă din Serbia, formaţiile clubului arădean abordează cu încredere partea a doua a campionatului, obiectivul pentru ambele fiind evitarea retrogradării. Pe locul opt după turneul tur, băieţii au cea mai grea misiune, în faţa unor centre de tradiţie cum ar fi Constanţa, Câmpulung sau Bistriţa.

Obiectivul e menţinerea în elită

Lotul CSM-ului este următorul: Laurenţiu Lupulesku, sârb transferat în pauza competiţională, Paul Mladin, Patriciu Muntean, Bogdan Roman, Gheorghe Durdun şi Walter Berg. Pe locul cinci după turul Superligii, fetele sunt ceva mai bine plasate în lupta pentru menţinerea în elită, CSM Arad mizând pe un lot format din: Andreea Fistyulof, Ivana Vejnovic, sârboaică transferată în iarnă, Andreea Huduşan, Adela Strună şi Andreea Neamţ. Bogdana Trifu s-a repatriat la Slatina, din motive personale.

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *