CS Ineu a debutat excelent în retur. Primele rezultate ale etapei din Liga a III-a

CS Ineu a debutat excelent în retur. Primele rezultate ale etapei din Liga a III-a

CS Ineu a debutat cu dreptul în partea a doua de campionat a seriei a IV-a din eşalonul trei fotbalistic. Şi nu pe orice teren, ci în fieful surprizei plăcute a turului, Vulturii Lugoj. Trupa lui Cristian Sculici s-a impus astăzi, scor 1-0, prin golul marcat de Maşniţă, în minutul 32. Atacantul ineuan a reluat imparabil din şase metri, cu capul, după o centrare a lui Zdrenţan. Ajutaţi de paradele lui Bujor, zărăndanii au rezistat asaltului bănăţenilor, din debutul părţii a doua, iar în minutul 70, Ardelean, de la gazde, a văzut al doilea galben pentru o simulare în careu.

Maşniţă a adus trei puncte

Chiar şi în inferioritate numerică, Vulturii putea egala pe final, când Bujor a fost salvat de bară, la şutul lui Vlădia, din 16 metri. Finalul a consemnat victoria surprinzătoare a Ineului, care începe cum nu se poate mai bine returul, îndepărtându-se şi mai mult de zona de subsol a clasamentului. CS Ineu a evoluat la Lugoj în următoarea formulă: Bujor – Zdrențan, Wild, Tudoroiu, Hulbăr – Kocsis, Bilia, Georgiu (Şulumbechean), Stănaia (Crişan) – Filimon (Ciobanu), Mașniță (Voştinar).

Sebiş – Filiaşi, mâine ora 15

Vă reamintim că liderul Naţional Sebiş joacă mâine, ora 15, acasă cu ACSO Filiaşi, în vreme ce UTA BD stă în prima etapă a returului. O veste excelentă pentru cele două echipe arădene a venit de la Becicherecu Mic, acolo unde gazdele nu au reuşit decât o remiză în faţa codaşei Ştiinţa Turceni.

Liga a III-a, seria 4, etapa 14

Vulturii Lugoj – CS Ineu                       0-1

Maşniţă (32)

Becicherecu Mic – Ştiinţa Turceni    0-0

ACS Craiova – Minerul Mehedinţi     3-0 neprezentare

Pandurii II – Millenium Giarmata     4-1

Smrekar (29, 39 – pen.), I. Constantin (86 – pen.), Şendroi (88 – pen.) / Diarra (18)

FC Hunedoara – Minerul Motru, sâmbătă, ora 15

Naţional Sebiş – ACSO Filiaşi, sâmbătă, ora 15

UTA Bătrâna Doamnă stă.

Clasament: 1. Național Sebiș 30 pct.; 2. Mama Mia Becicherecu Mic 29, 3. UTA BD 27, 4. Giarmata 23.

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *