CS Astra Arad vicecampioană de seniori

CS Astra Arad vicecampioană de seniori

Recent, Bucureştiul a fost gazda turneului final al Campionatului Naţional de lupte greco-romane, Superliga de seniori, la care au participat primele şase echipe calificate în urma sezonului regulat pe durata a trei etape. Echipele participante au fost: Dinamo, CS Astra, Metrorex, CSM Slatina, CSM Tulcea şi CSM Suceava.

În finală, Dinamo a trecut cu greu de tânăra echipă arădeană, CS Astra, care a devenit pentru a treia oară vicecampioană naţională.

Lotul echipei arădene, coordonat de antrenorul emerit Spiridon Stanciu, a fost format din: Cristian Vagiunic, Iulian Grăjdan, Laurenţiu Macarei, Alex. Anton, Giorgian Carpen, Ionel Puşcaşu, Alex. Ianţoc, Dorin Pârvan, Petrică Sevciuc, Florin Mocanu, Adrian Dumangiu, Adrian Mocanu şi Tiberiu Barbazan.

De remarcat ar fi evoluţiile foarte bune ale celor trei campioni naţionali de juniori, Alex Ianţoc (74 kg.), Alex Anton (60 kg.) şi Dorin Pârvan (84 kg.), care au demonstrat că au valoare şi pot reprezenta ţara noastră la Campionatele Mondiale de Juniori, din perioada 4-9 septembrie, din Thailanda, unde sperăm să ne reprezinte cu cinste.

„Rezultatul confirmă valoarea lotului şi tradiţia luptelor arădene. Sper ca acest rezultat să fie dublat de titlul naţional la juniori. Vrem să aducem mulţumiri pentru încrederea şi sprijinul acordat domnului Valer Blidar – patronul SC Astra Vagoane Călători, conducerii clubului CS Astra – domnului Dan Micălăcean şi Gheorghe Sârbu, cât şi Primăriei Arad” – a declarat Spiridon Stanciu.

 

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *