“Cosmote All Star Game” 2012

“Cosmote All Star Game” 2012

În Sala Universităţii “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a avut loc „Cosmote All Star Game“ la baschet feminin, evenimentul reunind cele mai bune 28 de jucătoare din campionatul intern, române şi străine, votate de suporteri, presă şi specialişti.

ICIM Univ.”Vasile Goldiş” Arad, a fost reprezentată la „show“-ul din Cetatea Unirii de Porchia Green (foto), coordonatoarea de joc a campioanei en-titre evoluând cu dezinvoltură şi contribuind la reuşita întregului spectacol. Baschetbalista americană a evoluat pentru selecţionata nordului, iar la final şi-a trecut în cont, în cele 21 de minute jucate, patru puncte, cinci recuperări şi două pase decisive.

Meciul s-a încheiat la egalitate, scor 65-65, iar MVP-ul meciului a fost declarată sătămăreanca Claudia Pop, cu 22 de puncte şi şase recuperări, sătmăreanca fiind desemnată MVP. Titlul de Miss All Star Game i-a revenit Breanney Salley, componentă a echipei locale CSU Alba Iulia, iar în concursul de trei puncte Olena Samburska, de la CSM Târgovişte.

Componenţa celor două echipe a fost următoarea:

Nord: Adi, Brown, Tarta, Green, Alex. Cutas, Ferenczi, Orosz, Walker, Salley, Cl. Pop, Abramzon, Fodor, Geaham, Parker. Antrenori: Dan Fleseriu, Tomas Bilek.

Sud: Cursaru, Diaconu, Hoskins, Prlja, Samburska, Ursu, Chivu, Greer, Werema, Bartee, Hutanu, Graboski, Kajdacsi, Ionescu. Antrenori: Florin Nini, Dan Militaru.

Trebuie să mai menţionăm că ICIM Arad a avut trei jucătoare votate, dar din motive obiective, Monica  Brosovszky şi Larisa Toma nu au putut lua parte la eveniment.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *