Copil şi-a aflat primul adversar din noul an, la Doha

Copil şi-a aflat primul adversar din noul an, la Doha

Tenismanul arădean Marius Copil îl va înfrunta pe ungurul Marton Fucsovics, în primul său meci din sezonul 2019, programat în runda inaugurală a turneului ATP de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 1.313.215 dolari, potrivit site-ului ATP.

Copil (28 ani, 60 ATP) l-a învins pe Fucsovics (26 ani, 36 ATP) în 2016, în sferturi la Budapesta (challenger), cu 7-5, 6-3, după ce maghiarul câştigase în 2013 la Segovia (Spania), cu 6-4, 6-4, în optimi.

Marius Copil va face pereche la dublu cu Horia Tecău, cei doi urmând să joace în prima rundă cu favoriţii numărul trei, croatul Nikola Mektic şi austriacul Alexander Peya.

Sârbul Novak Djokovic, liderul mondial, e principalul favorit al competiţiei şi va juca în primul tur contra bosniacului Damir Dzumhur, iar în optimi l-ar înfrunta pe Copil sau Fucsovics. (AGERPRES)

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *