Consiliul Judetean salveaza echipa de polo AMEFA ARAD

Consiliul Judetean salveaza echipa de polo AMEFA ARAD
0 comments, 19/09/2014, by , in Polo, Ultimele stiri

În vreme ce Primăria a rămas impasibilă la suferinţa unui sport frumos al Aradului, Consiliul Judeţean s-a decis să salveze echipa de polo, practic una dintre puţinele care mai fac performanţă în oraşul nostru. Astfel, AMEFA va beneficia de un sprijin financiar pentru sezonul viitor, iar pe această cale antrenorul echipei arădene, Cristian Cosma, doreşte să mulţumească preşedintelui CJA, Nicolae Ioţcu, pentru implicare şi susţinere: „Îi mulţumim domnului Ioţcu pentru faptul că a fost deschis să ne ajute şi să nu lase ca încă un sport de tradiţie din Arad să moară. În urma acestui sprijin financiar vom participa în Superliga Naţională, pentru noi doar acest simplu fapt este deja o realizare”, ne-a declarat Cristi Cosma.

Deşi participarea în campionat a fost pusă sub semnul întrebării în toată această perioadă, echipa s-a antrenat normal, iar zilele trecute a şi susţinut o „dublă” amicală cu Crişul Oradea. Faţă de sezonul trecut, au plecat Kovacs şi Fînaţă, în vreme ce în lot vor fi cooptaţi Palotaş şi probabil Belean, doi juniori din pepiniera proprie. AMEFA debutează în noul sezon în faţa campioanei „en-titre” CSM Digi Oradea, „dublă” programată pe Criş în 4-5 octombrie.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *