Cine e Guillaume Combot?

Cine e Guillaume Combot?

Exact aşa! Cine este acest Guillaume Combot? Dacă stai să-i asculţi povestea cu siguranţă găseşti răspunsul. Nu e un simplu om cum preferă să se autodefinescă, e mult mai mult. E un om care dă dovada că este mai mult decât un simplu om, e un exemplu demn de urmat pentru noi ceilalţi, e un om care şi-a propus să facă ceva, ce mulţi dintre noi nici măcar nu visăm să facem. Acest “nebun” francez cum poate mulţi l-ar cataloga şi-a propus să parcurgă 20.000 de kilometri pe jos, să măsoare această distanţă cu pasul. Iată că a reuşit începând din 2009 când făcea primii paşi pornind în aventura sa din îndepărtatul Cape Town(Africa de sud) cu destinaţia Franţa, să parcurgă nu mai puţin de 16.000 de kilometrii şi să poposească în oraşul nostru numit Arad(mirare nu la Timişoara). L-a primit cu braţele deschise acest arădean pe nume Alexandru Meszar, în curtea DJTS-ului instituţiei pe care o conduce.  O sumedenie de jurnalişti, alţii scoşi de la naftalină, au venit la adresa de pe Lucian Blaga să vadă minunea, dar au găsit aici un simplu om, subţirel, cu nasul coroiat, dar de un caracter şi o modestie demne de invidiat. A povestit pe scurt parcursul aventurii sale, a răspuns cu modestie întrebărilor adresate de reprezentanţii mass-mediei locale(şi nu numai) după care a făcut chiar o demonstraţie în faţa DJTS-ului a felului cum şi-a aşternut culcuşul în cele peste 1000 de nopţi dormite sub cerul liber. Întrebat, francezul a răspuns;

  Când ai pornit în aceasă călătorie şi câte ţări ai străbătut până să ajungi în România, mai precis în Arad?

– Am pornit în urmă cu aproape trei ani din Cape Town, Africa de Sud în dorinţa de a parcurge pe jos 20.000 de kilometrii. Am trecut prin Lesotho, Mozambic, Malawi, apoi Tanzania, Uganda, Sudanul de nord şi de sud. M-i s-a interzis să intru  în Egipt pe jos, aşa că am trecut prin Emiratul Oman, Iran, Iordania, Israel, Palestina, Siria, Turcia, Bulgaria şi am ajuns în România implicit în Arad.

Ai parcurs până la Arad mai bine de 16.000 de kilometrii, ce urmează pentru a însuma cei 20.000 de kilometrii propuşi?

– Urmează să parcurg următoarele ţări; Ungaria, Austria, Cehia, Germania, Elveţia cu destinaţia finală Franţa.

Poţi să spui arădenilor şi nu numai pentru ce faci toate acestea?

– Da,  când m-am hotărât să fac acest lucru mi-am ales un motto “O lume mai bună bazată pe conştiinţă” şi nu în ultimul rând dorinţa de a descoperi  două lucruri: pe mine însumi şi pe oamenii care mă înconjoară.

Cum te-ai descurcat cu bugetul?

– Am plecat de acasă cu 8000 de euro. Bugetul fiecărei zi în Africa a fost de aproximativ 1,5 euro, doar pentru mâncare şi săpun. În Europa a crescut la 4-5 euro, pentru că şi viaţa e un pic mai scumpă. Greutatea bagajului a variat între 3 şi 8 kilograme. Nu am telefon mobil, nu am GPS, doar camera video pe care am surprins momente deosebite din călătorie.

Unde ai dormit, ce ai mâncat, ce ai băut de-a lungul călătoriei?

– Am ocolit hotelurile sau campingurile amenajate, am dormit în clădiri aflate în construcţie, case părăsite  sub podur, în apropierea bisericilor şi chiar lângă cimitire. Nu o dată am fost invitat în casele oamenilor. Am băut apă din fântâni, din râuri sau am adunat stropii de ploaie într-o pelerină. Am mâncat pâine, unt, fructe cumpărate, iar când nu găseam nimic să cumpăr îndulceam cu zahăr o cană de apă o beiam şi mergeam mai departe.

Ai călătorit tot timpul singur?

– Nu. În timpul călătoriei din Africa, pentru o perioadă am fost însoţit de o bună prietenă, Enora Nedelec, aflată actualmente în Canada. Aceasta s-a retras dar  mă  susţine  în continuare şi î-mi  promovează aventura pe un site.

Ai fost tentat să abandonezi?

– Am fost tentat, de mai multe ori, să abandonez, inamicul numărul unu  fiind singurătatea. Am fost nu odată privit cu suspiciune, chiar cu ostilitate. În Sudan am nimerit în plină scindare a ţării, în plin război civil. Mă opreau grupuri de soldaţi, aţinteau spre mine Kalasnikoavele  şi urma interogatoriul, «Pentru cine spionez, unde mi-e maşina, şi aşa mai departe». Când auzeau că străbat Africa pe jos, rămâneau stupefiaţi. Probabil mulţi m-au crezut nebun. Dar m-au eliberat de fiecare dată. Mi-a fost greu şi în Turcia sau Bulgaria. Oamenii nu au vrut să vorbească cu mine, m-au ocolit, a fost din nou o experienţă neplăcută.

Ai ajuns în România! Cum ţi se pare?

– Consider că România este o ţară foarte frumoasă, iar oamenii mi-au lăsat o impresie deosebită, chiar dacă aici a fost singurul loc în care am fost agresat. Am fost atacat, undeva între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea, de un ţigan, care a vrut să mă jefuiască. M-au salvat câţiva oameni… Culmea e că mai târziu alţi ţigani au fost foarte buni cu mine şi m-au invitat să dorm la ei. Am făcut o pauză mai lungă în Bucureşti, apoi am pornit mai departe… Am trecut munţii, am ajuns la Sibiu şi acum la Arad… Duminică seara voi pleca spre Ungaria… Oamenii din România sunt deosebiţi, mult mai calzi decât francezii de exemplu. Aproape peste tot unde am vorbit cu ei, mi s-a oferit găzduire, am fost poftit la masă… Am rămas surprins şi de faptul că majoritatea românilor ştiu limbi străine, chiar şi cei de la ţară… Trebuie să recunosc însă că există diferenţe între partea de sud a ţării şi aici, în această parte. Aici parcă sunt în Austria sau Germania.

Ai făcut pregătiri pentru această călătorie?

– Pentru această călătorie nu am făcut pregătiri speciale. M-am bazat doar pe experienţa de viaţă. Am studiat biologia, am cochetat cu ideea de a mă înrola în Legiunea străină, tot din spirit de aventură, dar mi-am dat seama că nu-mi place armata. Am fost profesor la o şcoală unde erau copii cu probleme de sănătate, fermier, mecanic, electrician, instalator, am lucrat în comerţ şi în domeniul ecologiei. Am fost un an şi călugăr într-o mănăstire benedictină… Cred că am avut vreo 14 «job»-uri“.

Ai o filozofie după care te ghidezi în viaţă?

– Din păcate trăim într-o lume în care ne-am pierdut sensibilitatea, bucuria de a ne cunoaşte, de a interacţiona unii cu alţii. Ne izolăm tot mai mult. Am descoperit că nu trebuie să ai calităţi deosebite pentru a te integra într-un grup, în societate. Trebuie doar să doreşti acest lucru.

Noi cei de la sportul arădean nebucurăm că te-am întâlnit, la fel ca toţi arădenii de altfel, şi-ţi dorim drum bun pe mai departe.

– Merci!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

+

 

 

 

 

 

 

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *