Cermeiul, surpriza primei etapei! Debut bun pentru Crişul

Cermeiul, surpriza primei etapei! Debut bun pentru Crişul
0 comments, 27/08/2018, by , in Fotbal, Liga3, Ultimele stiri

Gloria Lunca Teuz Cermei a furnizat surpriza în prima etapă a noului sezon de Liga a III-a. Echipa lui Radu Anca au învins cu 2-1 pe teren propriu principala favorită la promovare, Școlar Reșița.

Oaspeții au dominat în mare parte prima repriză, cu ocazii ratate de Ene, Săulescu sau Wanderson. Singura mare șansă a Cermeiului a fost irosită de Prună, care a tras peste poartă de la marginea careului.

Deschiderea de scor s-a consemnat chiar la prima fază periculoasă din prima parte: Vadasis l-a faultat în careu pe Polgar, iar Nistor a transformat penalty-ul, pentru 1-0. Mai apoi, fostul utist Denis Lazăr, intrat la pauză, a ratat din doar trei metri egalarea, dar și gazdele puteau majora diferența prin Matiș și Mager.

Reșițenii au egalat până la urmă, în minutul 86, prin Staicu, care a înscris din careu după o minge primită de la Săulescu. Vlad Michel nu a fost însă de acord cu egalul şi a adus cele trei puncte în contul Cermeiului, cu o execuție din centrul careului.

Pentru cermeiani urmează o nouă partidă importantă, miercuri de la ora 17:30, în Cupa României, contra celor de la Șoimii Lipova.

Radu Anca a început meciul cu Reşiţa în formula: Gârlea – Polgar, N. Varga, Nistor, Lupșe – Mager (Deta 77), Tănase, Vlad, Mihuța – Matiș (Capătă 63), Prună (Vezan 79).

Nou promovata Crişul Chişineu Criş a debutat şi ea pozitiv acasă în C4, în compania unei alte candidate la promovare, Metalurgistul Cugir, scor 2-2.

Oaspeții au deschis scorul prin Făgărășanu, după o pasă filtrantă a lui Dican, pentru ca apoi Modan să îşi treacă în cont două ocazii. Crişul a egalat în minutul 32: Piț a executat bine o lovitură liberă, portarul Bănică a ratat intervenția și Ianc a înscris din 2 metri.

Oaspeții aveau să treacă din nou la conducere la un sfert de oră după reluare. Necșulescu a înscris cu un șut de la marginea careului și arădenii trebiau să alerge iar după egalare. Iar ea a venit în minutul 81, atunci când Piț a șutat în blocaj după un contraatac, mingea a sărit la Ianc, care a realizat „dubla”.

Pentru Crișul urmează o nouă partidă grea, în deplasare la Reșița, echipă cu orgoliul rănit după eşecul de la Cermei.

„Ştili” Abrudean a început partida cu Metalurgistul în formula: Mucha (Dagău 68) – Ianc, Al. Pavel, Al. Gligor, Siminic – Gâlcă (Mihai 78), Clej, Maghici – Piț (Ciornei 87), Modan, Lezeu (Buduru 68).

Liga a III-a, seria 4, prima etapă:
Şoimii Lipova – Naţional Sebiş 3-1
M. Popa (70), I. Pașcu (90), Trabalka (90+2) / Mărgărit (58)
ACS Dumbrăviţa – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii 4-2
Briciu (25), M. Stancu (57 – pen., 67), R. Rus (73) / Baranyi (30 – pen.), Saizu (90+3)
CSM Lugoj – Unirea Alba Iulia 1-1
Dobra (23 – pen.) / R. Ivan (80)
CS Ocna Mureş – CNS Cetate Deva 0-2
Industria Galda – FC Avrig 0-1
Cl. Vlad (72)
Gloria Lunca Teuz Cermei – CSM Şcolar Reşita 2-1
Nistor (52 – pen.), M. Vlad (90+3) / Staicu (86)
Crişul Chişineu Criş – Metalurgistul Cugir 2-2
Ianc (32, 81) / Făgărăşanu (18), Necşulescu (61)
CS Hunedoara – Millenium Giarmata 2-0
Marcu (14), Tecsi (72)

Etapa următoare (31 august – 1 septembrie): Deva – Giarmata, Alba Iulia – Hunedoara, Ghiroda – Galda, Sebiș – Dumbrăvița, Cugir – Lugoj, Reșița – Criș, Avrig – Cermei, Ocna Mureș – Lipova.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *