Cermeiul nu a rezistat decât o etapă în fotoliul de lider

Cermeiul nu  a rezistat decât o etapă în fotoliul de lider
0 comments, 11/04/2019, by , in Fotbal, Liga3, Ultimele stiri

Lunca Teuz Cermei a cedat derby-ul de la Dumbrăviţa şi totodată şi fotoliul de lider al seriei a IV-a din Liga 3 la fotbal, după doar o singură rundă. Gazdele au controlat jocul, şi-au creat ocazii şi au reuşit câte un gol în fiecare repriză, prin Voinea, min.27 şi Telescu min. 74. Cermeiul a replicat în partea a doua prin golgheterul Capătă, care a irosit două şanse bune de a înscrie golul de onoare.

Radu Anca a început cu: Gârlea – Polgar (80 Mihuţa), Dolga, Varga, Sabău (65 Matiş), Prună, Ciubotariu (80 Bulza), Mager, Iuga, Gruiescu (60 Deta), Capătă.

Sorin Bălu, antrenor principal al gazdelor, a spus: ”Un meci pe care noi l-am dominat clar, și în prima repriză, și în repriza a II-a, iar după 2-0, odată cu intrarea lui Matiș, am schimbat și sistemul de joc. O victorie meritată, pe fondul unui joc bun, pentru care îmi felicit jucătorii!”

Lupta la promovare rămâne strânsă în C4: Şoimii Lipova a trecut, din nou, în frunte, cu 45 de puncte, urmată de Şcolar Reşiţa, învingătoare cu 2-0 cu Metalurgistul Cugir şi ACS Dumbrăviţa, ambele cu 44 de puncte şi Lunca Teuz Cermei, 43 de puncte.

Urmează la sfârşitul săptămânii o nouă etapă, a 23-a. Liderul Lipova are deplasare accesibilă, la Lugoj (vineri, ora 17) şi cu trei puncte speră să se distanţeze de urmăritoare. Reşiţa primeşte vizita Devei, iar timişenii din Dumbrăviţa joacă la Crişul (sâmbătă, ora 17), trupa lui “Ştili” Abrudean având ocazia să dea o mănă de ajutor conjudeţenei.

În fine, Sebişul are meci la Giarmata (vineri, ora 17), echipa pregătită de Cristian Todea căutând, încă, prima victorie a returului.

Liga a III-a, seria 4, etapa 22:

Şoimii Lipova – Crişul Chişineu Criş 1-0

Ocna Mureş – CSM Lugoj 1-0

Naţional Sebiş – FC Hunedoara 3-3

CSC Ghiroda – Millenium Giarmata 2-0

FC Avrig – Unirea Alba Iulia 0-1

Cetate Deva – Industria Galda 1-1

ACS Dumbrăviţa – Lunca Teuz Cermei 2-0

Şcolar Reşiţa – Metalurgistul Cugir 2-0

Clasament

1.Şoimii Lipova 22 14 3 5 55-32 45

2.Şcolar Reşiţa 22 13 5 4 45-20 44

3.ACS Dumbrăviţa 22 14 2 6 41-32 44

4.Lunca Teuz Cermei 22 14 1 7 43-35 43

5.Metal. Cugir 22 12 5 5 46-31 41

6.Chişineu Criş 22 10 7 5 43-23 37

7.FC Avrig 22 10 4 8 28-27 34

8.Naţional Sebiş 22 8 8 6 37-34 32

9.CSC Ghiroda 22 10 1 11 41-37 31

10.Alba Iulia 22 7 8 7 27-29 29

11.CS Hunedoara 22 7 6 9 37-39 27

12.Cetate Deva 22 7 5 10 25-31 26

13.Industria Galda 22 8 1 13 34-34 25

14.Giarmata 22 7 4 11 30-37 25

15.CSM Lugoj 22 1 4 17 15-52 7

16.Ocna Mureş 22 1 2 19 20-74 5

Etapa viitoare (12-13 aprilie): Alba Iulia – Ghiroda, Giarmata – Sebiş, Lugoj – Lipova, Reşiţa – Deva, Cugir – Avrig, Hunedoara – Ocna Mureş, Crişul – Dumbrăviţa, Cermei – Galda.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *