Cermeiul a dat lovitura la Lugoj, zbor fals al şoimilor

Cermeiul a dat lovitura la Lugoj, zbor fals al şoimilor

Etapa a noua din „C4” a consemnat două victorii importante ale echipelor arădene. Cea mai notabilă e cea obţinută de Gloria Cemei pe terenul Lugojului, scor 2-1, acolo unde se câştigă foarte greu puncte.

Formaţia pregătită de tandemul Nagy – Anca a fost condusă cu 1-0, după un penalty contestat vehement de arădeni şi transformat în minutul 34 de ex-sebişeanul Bozian. Cermeiul a crezut însă în şansa ei şi a întors spectaculos rezultatul în partea a doua, Cotoc egalând în minutul 65, pentru ca Sulea să marcheze golul victoriei cu doar două minute înaintea finalului. Să remarcăm că e prima înfrângere stagională a bănăţenilor şi al treilea succes la rând al Gloriei. Sebişul s-a impus mult mai clar, scor 4-0, în fieful ultimei clasate din Becicherecu Mic. Reuşitele formaţiei de pe malul Crişului au purtat semnăturile lui Săulescu, în min.13 – penalty, Livan, min.65, Enciu, min.75 – penalty şi Ruţă, minutul 86.
Sebişul se înscrie în plutonul fruntaş
Şoimii Lipova e singura arădeană care a pierdut în acest week-end. A fost primul eşec pe teren propriu, mai exact la Pîncota – acolo unde „şoimii” îşi dispută meciurile de acasă. Dacă echipe de top, precum CSM Lugoj, Naţional Sebiş sau ACS Şirineasa au fost stopate de Lipova, echipa lui Flavius Sabău a fost surprinsă sâmbătă de incomoda ACSO Filiaşi. Oltenii s-au impus cu 2-1, după ce au avut 1-0 la pauză, prin golul reuşit de Badea, în minutul 45. Vasinc a egalat din penalty, în minutul 70, însă oaspeţii au dat lovitura pe final, în minutul 88, Duma finalizând un contraatac. Şoimii Lipova traversează o pasă mai proastă, dar preşedintele clubului, Radu Pop, face scut în jurul echipei, declarându-se mulţumit de atitudinea şi jocul formaţiei sale.

Liga a III-a, seria 4, etapa a noua:
Becicherecu Mic -Național Sebiș 0-4
CNP Timișoara – AFC Hermannstadt II 0-3
CSM Lugoj – Lunca Teuz Cermei 1-2
Șoimii Lipova – ACSO Filiași 1-2
CSU Craiova II – Millenium Giarmata 3-1
ACS Ghiroda – ACS Șirineasa 1-4
CSM Școlar Reșița – Cetate Deva 1-2
Internațional Bălești stă.

Clasament
1.ACS Şirineasa 9 8 1 0 20-3 25
2.CSU 2 Craiova 8 5 2 1 13-5 17
3.Cetate Deva 9 4 3 2 15-12 15
4.Şcolar Reşiţa 8 4 2 2 17-8 14
5.Naţional Sebiş 8 4 2 2 15-10 14
6.CSM Lugoj 8 3 4 1 14-8 13
7.ACS Ghiroda 9 4 1 4 22-18 13
8.ACSO Filiaşi 8 3 4 1 10-6 13
9.Gloria Cermei 8 4 1 3 16-13 13
10.Hermannstadt 2 8 3 1 4 12-15 10
11.Şoimii Lipova 9 2 3 4 11-12 9
12.Giarmata 9 2 2 5 11-21 8
13.CNP Timişoara 8 2 1 5 6-15 7
14.Inter Băleşti 8 1 1 6 8-15 4
15.Becicherecu Mic 8 0 0 8 2-29 0

Etapa următoare (27-28 octombrie): Filiași – Cermei, Hermannstadt – Lugoj, Sebiș – CNP Timișoara, Bălești – Becicherecu, Șirineasa – Reșița, Giarmata – Ghiroda, Lipova – Craiova II. Cetate Deva stă.

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *