Cel mai bun junior al Lipovei ajunge la UTA! Denis Rusu, salt de două eşaloane

Încurcată serios după îmbolnăvirea celor şase juniori cu coronavirus, UTA a început o adevărată „vânătoare” de alți jucători tineri, care să se încadreze în regula impusă în Liga 1. Primul pas a fost făcut cu Răzvan Ivan, fundașul dreapta de 20 de ani care și-a încheiat împrumutul la Unirea Alba Iulia. Apoi, după amicalul cu Șoimii Lipova, Laszlo Balint l-a remarcat pe orădeanul Denis Rusu, mijlocașul de 19 ani al divizionarei terțe. Sosit la Lipova în iarna lui 2017, Rusu s-a remarcat în special în ultimul an și jumătate, trecându-şi în cont 15 goluri în Liga 3. Bineînţeles, a fost unul dintre artizanii celor două titluri de vicecampioană ale Lipovei, din C4. De Rusu s-au interesat în ultime perioadă atât echipe de Liga 2, dar şi câteva din primul eşalon, doar că ofertele pentru el nu au fost pe măsura aşteptării conducătorilor de la Lipova.

Craioveanul Tescan, acontat şi el de arădeni

Preşedintele secţiei de fotbal, Radu Pop, este încântat că îşi poate ceda cel mai bun junior la UTA, echipa sa de suflet. Rusu va fi un an la dispoziția UTA-ei, cu mențiunea că Șoimii și-a rezervat dreptul să-l ia înapoi până la finalul  perioadei de transferări, dacă nu mai este nevoie de el. Alături de Rusu, UTA îl va prezenta astăzi şi pe Dragoş Tescan, un alt junior remarcat de staff-ul tehnic al arădenilor. Tescan este mijlocaş lateral dreapta crescut de Şcoala de Fotbal „Gică Popescu”. Craioveanul a disputat 11 meciuri pentru Turris, în sezonul precedent de Liga 2. A marcat patru goluri, unul dintre ele chiar împotriva UTA-ei, în play-off, cu reuşita ce a deschis tabela la acel 3-4 de pe „Motorul”. (foto: soimiilipova.ro)

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *