Bihorenii au stopat şirul de victorii ale Gloriei

Bihorenii au stopat şirul de victorii ale Gloriei
0 comments, 24/04/2012, by , in Fotbal, Liga3, Ultimele stiri

Ratări multe şi cât roata carului de mari, aşa am putea caracteriza evoluţia Gloriei Arad în partida din deplasare pe terenul bihorenilor din Valea lui Mihai. Meciul a fost foarte aprig disputat pe toate fronturile ambele echipe fiindangrenate în lupta pentru evitarea retrogradării. Unicul gol norocos al gazdelor a venit în minutul 38, Leo Pinţa punându-şi la zid elevii pentru relaxarea manifestată şi în special ratările lui Gherghel, Eşanu sau Sălăjan. Astfel la finalul celor 90 de minute, tabela arăta 1-0 în favoarea bihorenilor, întrerupândastfel şirul de victorii a Gloriei Arad.

A fost un meci la  discreţia totală a noastră, am avut ocazii monumentale, în lanţ, iar ei au ajuns o dată la poartă şi ne-au pedepsit. Arbitrajul a fost de nota zece, o brigadă din Maramureş care şi-a făcut perfect treaba. Este o înfrângere, dar trebuie să ne bucure jocul, iar băieţii să înţeleagă că pentru a urca în clasament trebuie să legăm victorii. S-au văzut prea mari fotbalişti, dar cu modestie şi muncă vom face treabă bună. Şansele de salvare rămân aceleaşi, pentru că şi câteva contracandidate au pierdut, iar vineri avem meci foarte important, cu Făgetul”, a declarat Leo Pinţa.

Pinţa a început partida cu următorul 11: Bujor – Viţu, Blănaru, Dubeştean, Hulbăr – Popa, Ban, Sălăjan, Puie – Gherghel, Eşanu. Au mai evoluat de-a lungul partidei: Borteş, Bulza, Şiclovan şi Păvălan.

 

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *