Bernadett Balint a cucerit bronzul şi la Openul Italiei

Bernadett Balint a cucerit bronzul şi la Openul Italiei

Jucătoarea de tenis de masă de la CSM Arad îşi continuă parcursul pozitiv din cadrul circuitului mondial al junioarelor. Medaliată cu bronz săptămâna trecută în Franţa, Bernadett Balint a cucerit aceeaşi medalie şi la Openul Italiei de la Lignano Sabbiadoro, turneu aflat în plină desfăşurare. De această dată, eleva lui Cristian Dodean a urcat pe podium în proba de dublu, unde în pereche cu colega de Superligă, Diana Lupu, a avansat până în semifinale. Balint şi Lupu au trecut în optimi de tandemul Lupulesku – Surjan din Serbia, scor 3-1 şi în sferturi de unguroaicele Imre Leila şi Nagypal Csilla, tot 3-1 la seturi.

Aproape de medalie şi la simplu

În semifinale, româncele au cedat astăzi la mare luptă în faţa reprezentantelor Cehiei, Karolina Mynarikova şi Kristyna Stefcova, 2-3 (7, 5, -10, -8, -8), după ce au condus cu 2-0 la seturi. Balint a fost aproape de medalie şi în proba de simplu, trecând în optimi cu 4-1 de italianca Bianca Bracco, dar cedând apoi, surprinzător, scor 3-4 (8, -6, 7, -7, -10, 10, -7) în sferturi, în faţa sârboaicei Sabina Surjan, într-un meci disputat tot astăzi. Jucătoarea CSM-ului, pe 12 în Europa şi pe locul 28 mondial la nivel de junioare (în urcare 22 de poziţii faţă de ierarhia precedentă), mai poate cuceri o medalie în proba pe echipe, unde România se numără printre favorite, concursul urmând să debuteze mâine.

 

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *