Balint le dă replica federalilor: “Faptul că ne căutăm dreptatea face parte dintr-o normalitate”

Balint le dă replica federalilor: “Faptul că ne căutăm dreptatea face parte dintr-o normalitate”

Antrenorul UTA-ei, Laszlo Balint, a simţit nevoia să îşi apere din nou echipa, ca urmare a unui articol apărut pe site-ul Liga2.ro, în care un reprezentant al FRF, sub protecţia anonimatului, intimidează şi critică UTA, căreia îi mai dă şi lecţii despre ce ar trebui să atace la TAS. Personajul ce mai degrabă seamnă cu un chibiţ este pus la punct de Balint, care promite încă o dată că jucătorii săi îşi vor lăsa şi ultimul strop de energie pe teren. Scopul final este promovarea în Liga 1, obiectiv mult visat la Arad!

”Am spus-o, și nu îmi stă în caracter să mă repet: nu voi mai comenta pe marginea deciziei FRF, mult mai important pentru mine este să mă concentrez pe ce avem de făcut în această perioadă pentru a ne atinge obiectivul. Cu toate astea, nu pot sta indiferent când observ că se încearcă culpabilizarea noastră, doar pentru faptul că încercăm să ne apărăm munca! Nu credeam că o să se ajungă în situația în care un oficial al FRF să declare, chiar și sub protecția anonimatului, toate lucrurile pe care le putem citi în articolul atașat! Probabil sunt naiv, dar aveam impresia că fenomenul fotbalistic este unul în care îți asumi absolut tot ce zici și ce faci… Observ că și aceste declarații se bazează doar pe supoziții, pe „ce ar fi fost dacă”, pe exerciții de imaginație. Realitatea este doar una: UTA avea 50 de puncte la momentul întreruperii campionatului, câștigate pe teren, la diferență de 9 puncte de locul 2 și 13 puncte de locul 6.

„Nu ne este frică de nimeni şi de nimic!”

UTA nu este de vină că Daco-Getica și Snagov s-au retras din competiție, la fel cum nu este de vină că alte pretendente la promovare au pierdut puncte cu echipe fără pretenții. Faptul că mergem la TAS să ne căutăm dreptatea, face parte din normalitate. Ce vor decide judecătorii Tribunalului de Arbitraj Sportiv, nu ne mai interesează, nici pe mine, nici pe jucătorii mei, pentru că noi vrem să obținem punctele necesare promovării pe teren, chiar și în aceste condiții! Dar e o chestie de principiu. Nu poți să muncești ca să obții ceva, să vină cineva să îți ia jumătate din rodul muncii tale, și apoi să stai cu mâinile în sân!

Încă un amănunt extrem de important: NU NE ESTE FRICĂ DE NIMENI ȘI DE NIMIC!!! Antrenez un grup de jucatori extraordinari, și suntem dispuși să ne luptăm pentru această promovare până la ultimul strop de energie! Da, ne vom lăsa și sângele pe teren, dacă este nevoie, vom da tot ce este mai bun din noi pentru a duce acest club în Liga 1! Avem încredere în noi, în munca noastră de zi cu zi, și vom răzbi în ciuda tuturor obstacolelor! Suntem cu fruntea sus, pentru că avem principii, pentru că suntem conștienți de responsabilitatea pe care o purtăm reprezentând culorile clubului fondat de baronul Francisc Neuman. Respectăm toate echipele angrenate în acest play-off, le respectăm tradiția, suporterii, însă noi vom intra pe teren doar cu gândul la obiectivul nostru!” 

(foto: uta-arad.ro)

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *