Au început, timid, lucrările de reabilitare la stadionul Motorul

Au început, timid, lucrările de reabilitare la stadionul Motorul
0 comments, 28/03/2017, by , in Fotbal, Liga2, Ultimele stiri

Cu UTA „exilată” la Șiria pentru returul Ligii a II-a, Primăria a anunţat cu surle şi trâmbiţe reabilitarea arenei „Motorul”.

S-au estimat investiții de aproximativ 600 de mii de euro în refacerea gazonului și mărirea capacității stadionului. Lucrările sunt însă timide, doar vreo 2-3 contructori făcându-şi apariţia pe la stadion, pentru a săpa un șanț în vederea turnării fundației noii tribune I. Despre „operațiunea” de înlocuire a gazonului cu cel semi-hibrid nu se știe încă nimic, primarul Falcă rezumându-se să îşi motiveze lipsa acţiunilor pe motiv că bugetul pe 2017 a fost aprobat târziu, abia pe 17 martie, și Liga II continuă.
„La Motorul o să mai cumpărăm o tribună, o să lucrăm la gazon, pentru ca în sezonul 2017-2018 stadionul să arate acceptabil”, a precizat primarul pe facebook, la întrebarea despre ritmul lucrărilor la arena din Aradul Nou. Conducerea UTA-ei a trimis, între timp, o adresă către Primărie, respectiv Serviciului bazelor sportive din municipiu, prin care reamintește că, pe baza contractelor de închiriere semnate între părți, instituția de la kilometrul zero e obligată să creeze condiții de antrenamente și joc bune pentru echipele clubului.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *