Argeşenele primesc vizita UTA-ei şi sunt mulţumite de ţintarul din play-off

Argeşenele primesc vizita UTA-ei şi sunt mulţumite de ţintarul din play-off

Ionuț Badea speră la un debut în forță al echipei sale, cu maximum de puncte după întâlnirile cu Turris Oltul și CS Mioveni și a făcut o scurtă descriere adversarilor din play-off.

”Tragerea la sorţi a ţintarului a fost o situaţie dată şi nu se poate spune că avantajează sau dezavantajează pe cineva. Toate echipele sunt puternice. Un posibil uşor avantaj pentru noi poate fi faptul că vom juca meciul cu UTA, care poate fi promovată, în ultima etapă din acest play-off. Este posibil însă ca echipele care vor face pasul în Liga 1 să se cunoască înainte de ultimul meci. Noi vom lua fiecare meci în parte şi vom încerca să scoatem maximum. Trebuie să începem bine şi ar fi fantastic dacă am lua șase puncte din primele două meciurile. Turris şi Mioveni sunt echipe constante. Rapid şi Petrolul au avut tot timpul ambiţia de a fi în faţă. Chiar dacă UTA pleacă în această luptă cu un avans de cinci puncte, care înseamnă mult, orice se poate întâmpla. Sunt 15 puncte puse în joc”, a fost concluzia antrenorul echipei Campionii FC Argeș, pentru site-ul oficial al clubului, după tragerea la sorți.

Directorul executiv Bogdan Stoica, cel care a și fost la tragerea la sorți efectuată la Casa Fotbalului și a tras bila cu numărul 5 din urnă, s-a declarat mulţumit de programul pe care a picat Campionii FC Argeș și a făcut un calcul rapid câte puncte are nevoie echipa pentru a promova. ”Tragerea la sorţi a fost ok. Nici nu ştiu dacă se putea mai bine pentru noi. Este foarte bine că vom întâlni UTA în ultima etapă. Poate sunt deja promovaţi. Mi-am dorit foarte mult să jucăm cu UTA la Piteşti! Ca să promovăm, trebuie să obţinem minimum 11 puncte. Toate echipele au şanse reale. UTA pleacă cu un mic avantaj. În primele două etape, este obligatoriu să obţinem șase puncte pentru a avea şanse. Nici un meci nu va fi uşor, însă. Trebuie să fim concentraţi 100 la sută la fiecare partidă pentru a obţine ce ne-am propus”, a spus Bogdan Stoica.

Piteştenii speră să o prindă pe UTA promovată, în ultima etapă

Președintele Consiliului Director al CS Mioveni, Dumitru Olteanu, e de părere că un meci cu Rapid la Mioveni este un bun prilej pentru jucătorii antrenați acum de Claudiu Niculescu să își ia revanșa după umilința de la finalul anului trecut în fața giuleștenilor. Pe UTA o vede singura favorită la promovare, în timp ce restul echipelor se vor lupta pentru celălalt loc care duce în Liga 1 și locul de baraj.

”Din punctul meu de vedere, nu prea aveai ce să alegi. Orice meci era dificil. Poate că e mai bine că am căzut cu echipele galonate, ca să spun așa, cu mulți fani, și mă refer la Rapid, Petrolul, chiar și UTA, acasă. Întâlnim în prima etapă pe Rapid, la Mioveni, și mă gândesc că este și o revanșă pentru jucătorii noștri, după ce în campionat, în tur am pierdut cu ei. Sperăm că ieșim bine din acest play-off, să ne jucăm șansele și la final să fim pe unul din locurile 1 sau 2.

E clar că UTA pleacă până la urmă cu prima șansă, mai ales că are acel avantaj de 5 puncte și apoi că joacă primele două etape acasă, cu Petrolul și Turris. Teoretic, dacă câștigă cele două meciuri acasă va fi foarte greu să o mai prindă cineva din urmă, pentru că va avea un avantaj consistent. În rest, pentru locurile 2 și 3 toate echipele au șanse egale”, a spus Dumitru Olteanu pentru site-ul oficial al CS Mioveni.

(liga2prosport.ro)

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *