UPDATE: Aradul are dublă campioană europeană la haltere!

UPDATE: Aradul are dublă campioană europeană la haltere!

Campionatele Europene de haltere rezervate categoriilor U15 şi U17, în desfăşurare în aceste zile la Priştina, în Kosovo, au început excelent pentru reprezentanţii CS Municipal Arad.

Evoluând sub tricolor, Daniela Gărgar, sportivă pregătită la CSM de Adrian Jigău şi Pavel Sebeşan, a devenit dublă campioană europeană şi medaliată cu argint la U15, categoria 44 de kilograme: aur la total, cu 130 de kilograme, aur la smuls, cu 56 de kilograme şi argint la aruncat, cu 74 de kilograme.

„Un rezultat excelent, a fost la doar zece kilograme de recordul european la această categorie. Mai avem în concurs încă trei sportivi, unul astăzi şi alţi doi în zilele următoare, de la care aşteptăm alte performanţe”, ne-a declarat Adi Jigău, antrenor care continuă să furnizeze talente pe bandă rulantă pentru halterele din România.

CSM Arad îi mai are în lotul naţional, la această ediţie a Europenelor, pe Cosmin Krupla, la 50 de kilograme, care concurează chiar la această oră, Emanuel Danciu, la 62 de kilograme şi Luciana Condurache, la +75 de kilograme.

UPDATE: 

Cosmin Krupla şi-a adăugat în cont o medalie la Campionatele Europene de haltere din Kosovo, rezervate categoriilor de vârstă sub 15 şi 17 ani.

Halterofilul de la CSM Arad, pregătit de Adrian Jigău şi Pavel Sebeşan, a cucerit bronzul la U15, categoria 50 de kilograme, la procedeul aruncat, cu 95 kg.

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *