Andreea şi Adi Dodean, în continuare stranieri ai CSM-ului

Andreea şi Adi Dodean, în continuare stranieri ai CSM-ului

Sora Danei Dodean, Andreea Golovanov, evoluează în acest sezon în prima ligă de tenis de masă a Italiei, pentru echipa ASV Eppan Tischtennis Raiffeisen. Colegă în Peninsulă cu Debora Vivarelli (foto) şi Denisa Zancaner, arădeanca îşi doreşte să facă un sezon bun, pentru a contribui la un rezultat notabil al echipei sale. În prima etapă a campionatului, Eppan a remizat spectaculos, scor 3-3, cu Teco Corte Auto. Vă reamintim că în Italia a evoluat în trecut şi Daniela Dodean – acum în Franţa, la Saint Quentin, pentru Castel Goffredo. Adrian, un alt reprezentant de succes al familiei Dodean, joacă în Germania, pentru Union Velbert, el punctând în acest an şi pentru CSM Arad, la Campionatele Naţionale. Adi a cucerit argintul la dublu şi bronzul la simplu.

Dacă Dana, Andreea şi Adi pot fi catalogaţi şi drept “stranieri” ai CSM-ului, ei evoluând şi pentru cluburi din străinătate, Cristian Dodean e singurul “autohton” al familiei, punând umărul la bunul mers al secţiei de tenis de masă de la CSM Arad. Antrenor coordonator al clubului şi “principal” al echipelor de Superligă şi Divizia A, Cristi a renunţat la paletă, dedicându-se total antrenoratului. Chiar în aceste zile, e angrenat în acţiunea “Şi eu vreau să devin campion!”, o selecţie de succes a CSM-ului, în cadrul şcolilor şi liceelor arădene.

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *