AMEFA Arad debutează pe Someş, în play-out-ul Superligii

AMEFA Arad debutează pe Someş, în play-out-ul Superligii
0 comments, 01/04/2015, by , in Polo, Ultimele stiri

AMEFA Arad a încheiat sezonul regulat al Superligii Naţionale de polo pe un onorabil loc cinci, iar conform clasamentului final, va înfrunta în semifinalele grupei valorice 5-8 ocupanta ultimei poziţii, Politehnica Cluj. Se joacă după sistemul cel mai bun din trei meciuri, cu primul joc programat sâmbătă, ora 18, în oraşul de pe Someş. Meciul doi va avea loc în 18 aprilie, la Arad, iar dacă va mai fi cazul, decisivul se va juca tot la bazinul „Delfinul”, o zi mai târziu. „Sper să batem la Cluj şi apoi să ne valorificăm avantajul bazinului propriu. Vrem să ne păstrăm locul cinci pe care am încheiat sezonul regulat, ar fi un rezultat bun la ce condiţii avem în acest sezon”, ne-a declarat antrenorul echipei arădene, Cristian Cosma.

Locul 5, obiectivul arădenilor

Palotaş este accidentat şi va rata probabil acest prim meci din play-out, dar a revenit în lot Huber, care s-a calificat cu naţionala de juniori la Europenele din iunie, de la Baku. Vă reamintim că, din motive financiare, AMEFA nu a participat la Cupa României de la Braşov, trofeul revenind celor de la Steaua, după o finală câştigată la lovituri de la 5 metri, în faţa Sportului Corona, scor 13-12, 8-8 la finalul timpului regulamentar. În celălalt meci din play-out se înfruntă locurile şase şi şapte după sezonul regulat, Rapid Bucureşti şi Crişul Oradea. În final, câştigătoarele celor două semifinale ale grupei valorice 5-8 se vor întâlni, tot în sistem „cel mai bun din trei meciuri”, pentru locurile 5-6.

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *