AMEFA Arad anunţă oficial: „Nu ne înscriem în campionat!”

AMEFA Arad anunţă oficial: „Nu ne înscriem în campionat!”

Chiar dacă a ameninţat că nu se poate înscrie în campionat din cauza dificultăţilor financiare, AMEFA Arad a mai avut speranţe pentru a fi sprijinită de pe plan local. După ce municipalitatea nu a mai dat doi bani pe echipa de polo, cea care a reprezentat cu cinste Aradul de atâţia ani, ultima mână de ajutor putea fi dată de Consiliul Judeţean. Spunem putea, pentru că nici ea nu a mai venit. Sau cel puţin nu în ponderea financiară scontată. Antrenorul echipei arădene, Cristian Cosma, a anunţat astăzi oficial, faptul că AMEFA nu se va mai alinia la startul noii ediţii a Superligii:

În proporţie de 99,99 la sută, nu ne mai înscriem în campionat. Am mai avut ceva promisiuni din partea Consiliului Judeţean, dar cu acea sumă nu putem face nimic. Astăzi o să îi anunţ şi pe băieţi decizia luată”, ne-a declarat Cristi Cosma. Chiar dacă a început pregătirile, AMEFA este nevoită să arunce prosopul încă înaintea debutului de sezon. Încă o echipă performeră a Aradului dispare din circuitul competiţional, dovadă că sportul nu mai reprezintă demult o prioritate pentru administraţia Falcă. Este de aşteptat ca oamenii de sport din Arad să îşi unească forţele şi vocile, pentru a declanşa o revoluţie cel puţin la nivel mediatic.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *