Alţii sunt mai rapizi ca UTA: un alt lider, dar din Liga 3, se va judeca cu FRF la TAS

Alţii sunt mai rapizi ca UTA: un alt lider, dar din Liga 3, se va judeca cu FRF la TAS

Federația Română de Fotbal va trebui să răspundă în fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne pentru modul în care a decis să încheie campionatele Liga 2, respectiv Liga 3 după această pandemie de COVID-19 care a afectat desfășurarea normală a competițiilor sportive. Dacă UTA, liderul eșalonului secund, e nemulțumit că va intra într-un play-off de promovare doar cu jumătate dintre punctele acumulate în sezonul regulat ”înghețat” și a decis să meargă la TAS, mai nou, dreptate la tribunalul din Elveția își caută și Progresul Spartac, prima clasată din Seria a 3-a a Ligii 3.

Echipa bucureșteană voia să fie declarată direct promovată în Liga 2 pe baza actualei poziții ocupate în Seria a 3-a a Ligii 3, cea de lider după 16 etape desfășurate până în momentul suspendării și mai apoi ”înghețării” sezonului. FRF a decis însă ca echipele din fruntea seriilor celui de-al treilea eșalon aflate la egalitate sau despărțite de maximum trei puncte să joace baraj de promovare în eșalonul secund.

Progresul Spartac, care e la egalitate cu a doua clasată CSM Slatina, va trebui să joace, astfel, un baraj în dublă manșă pentru a accede în Liga 2, iar conducători clubului bucureștean nu sunt de acord cu acest lucru. Astfel, la data de 2 iunie, au făcut apel la TAS împotriva FRF, motivând că ”deciziile trebuie să se bazeze pe norme legale și regulamente, nu pe interpretări subiective, oricât de bine intenționate ar fi acestea”.

Liderul Seriei a 3-a a Ligii 3 anunță că va respecta orice decizie va lua TAS, inclusiv de a juca baraj de promovare cu CSM Slatina, ”în condițiile în care reglementările naționale vor permite desfășurarea acestui baraj în circumstanțe normale”.

După ce UTA a anunțat că merge la TAS, președintele FRF, Răzvan Burleanu, a comunicat că îi încurajează pe cei care se consideră nedreptăţiţi să apeleze la tribunalul de la Lausanne, iar, dacă li se va da dreptate, federația va pune în aplicare decizia.

(Sursă: liga2prosport.ro)

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *