Al treilea amical Ripensia – Şoimii Lipova, miercuri, în Ciarda Roşie

Al treilea amical Ripensia – Şoimii Lipova, miercuri, în Ciarda Roşie

Ripensia şi Şoimii Lipova se vor întâlni mâine dimineaţă, de la ora 11, pe arena din Ciarda Roşie, fără accesul spectatorilor, anunţă site-ul oficial al celor de la Ripensia Timişoara. Cele două formații s-au mai întâlnit în două rânduri în pre-sezon când şi-au împărţit victoriile, 3-2 pentru Lipova în primul joc şi 4-1 pentru Ripensia, în revanşă. După ce nu a jucat în etapa inaugurală din Liga 2, ca urmare a cazurilor de Covid-19 din tabăra celor de la FCU Craiova, „Ripi” va susţine primul meci oficial de abia în weekend-ul 11-12 septembrie, când va evolua la Ploieşti, cu Petrolul. Timişorenii au etapă liberă în acest sfârşit de săptămână, ca urmare a numărului impar de echipe.

Şoimii Lipova ar putea debuta în noua stagiune din Liga a III-a peste zece zile, dar FRF nu a anunţat componenţa seriilor şi nici nu a stabilit încă ţintarul, astfel că trupa lui Flavius Sabău îşi continuă şirul amicalelor, majoritatea în compania unor divizionare secunde. Profitând de testarea pentru coronavirus, Lipova este cea mai activă dintre divizionarele terţe arădene în jocuri de verificare şi se anunţă a fi una din candidatele la promovare, în sezonul viitor.

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *