UPDATE: Adrian Falub este noul antrenor al UTA-ei

UPDATE: Adrian Falub este noul antrenor al UTA-ei

UPDATE: E oficial: Adrian Falub (46 de ani) este noul antrenor al echipei UTA Arad. După lungi negocieri purtate astăzi, conducerea clubului şi tehnicianul au ajuns la un acord în privinţa colaborării.

UTA a anunţat în această seară, pe site-ul oficial, că Adrian Falub va conduce mâine, 7 septembrie, primul antrenament al echipei şi va fi prezentat oficial în faţa presei.

”Mâine, 7 septembrie, Adrian Falub conduce prima şedinţă de pregătire la UTA. Antrenorul va fi prezentat, într-o conferinţă de presă (la sediul clubului, Calea Victoriei, nr. 20), la ora 14:30”, e comunicatul clubului UTA.

Va fi pentru prima dată când Adrian Falub o va conduce pe UTA în noua ei formulă, după ce a fost reînfiinţată în Liga a 4-a, şi a treia oară la general, după ce a mai antrenat FC UTA Arad în perioadele aprilie 2012-iunie 2013, respectiv februarie 2014-martie 2014.

Adrian Falub va colabora la UTA cu secundul Marius Suller şi va conduce primul antrenament mâine dimineaţă, la stadionul Motorul. Sâmbătă, la ora 11:00, UTA are meci în deplasare, la CS Afumaţi, în cadrul etapei a 7-a a Ligii 2.

…….

Adrian Falub s-a înţeles cu UTA şi este aşteptat în această seară la Arad, unde ar putea face şi un prim contact cu echipa. Cei din conducerea clubului nu vor să mai dea greş şi vor anunţa, oficial, numirea noului antrenor abia după semnătura acestuia pe contract.

În aceste condiţii, Falub ar urma să fie prezentat ori diseară, ori pe parcursul zilei de mâine, când probabil va avea loc şi conferinţa de presă de dinaintea meciului de la Afumaţi. Clujeanul a mai pregătit-o pe UTA în urmă cu trei sezoane.

De aseară, însă, circulă şi informaţia că Laszlo Balint, fost jucător al UTA-ei, demisionar de la ASA Târgu Mureş, ar urma să preia UTA, în tandem cu Cristian Bobar – ce vine de la CFR Cluj, favorit pentru funcţia de preşedinte executiv. Variantă care, se pare, nu e conformă cu realitatea.

Vă reamintim că Adrian Mihalcea a demisionat de la cârma echipei arădene după 2-2 cu Balotești, iar Ciobotariu a declinat, în ultimul moment, oferta arădenilor.

UTA, una din principalele candidate la promovare, ocupă după 6 etape abia locul 9 în Liga a II-a, cu doar 9 puncte.

Foto: gsp.ro

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *