A 13-a minge a fost cu noroc!

A 13-a minge a fost cu noroc!

Semifinală-spectacol astăzi, pe terenul central al Clubului Activ din Arad, acolo unde se desfăşoară turneul internaţional feminin de tenis dotat cu premii în valoare de 10.000 de dolari. Diana Enache-Buzean, favorită 4, a reuşit să furnizeze surpriza la capătul unui meci maraton de aproape trei ore, 6-3, 7-6 (7), în faţa principalei favorite a turneului, Patricia Ţig. Buzean părea că se îndreaptă spre o victorie clară, conducând cu 5-1 şi 40-0 pe serviciul adversarei, în setul doi, în acest game având şase mingi de meci. Gălăţeanca Ţig nu a cedat însă şi a revenit incredibil, egalând la 5, perioadă pe parcursul căreia Buzean a mai irosit alte cinci mingi de meci.

A 13-a norocoasă!

S-a ajuns la 6-6, iar în tie-break, Ţig a avut la rândul ei două mingi de set. A venit rândul Dianei să întoarcă soarta jocului, fructificând a 13-a minge de meci! Victorie mare pentru Buzean, care poate realiza „dubla” la Arad, după ce aseară a câştigat, alături de Irina Bara, proba de dublu. De asemenea, piteşteanca poate câştiga pentru a doua oară turneul de la Arad, ea mai triumfând pe zgura de la „Activ” şi în 2011.

Buzean: „Mă gândeam că pot intra în cartea recordurilor”

A fost un meci bun, am jucat atent la început, iar ea a făcut mai multe greşeli decât mine. Nu pot să zic că m-am relaxat la 5-1 şi la mingi de meci, sincer nu speram să întoarcă rezultatul. Per total, eu zic că a fost un meci frumos, felicitări şi Patriciei. Nu am ştiut câte mingi de meci am avut, am început o vreme să le număr, dar la un moment dat am renunţat. Chiar mi-a strigat cineva de pe margine ce mai am de pierdut, şi am zis că nimic. Mă gândeam chiar că pot intra în cartea recordurilor, cu 20-30 de mingi de meci”, a spus Diana Buzean.
În cealaltă semifinală Nicoleta Dascălu a câştigat în faţa favoritei unu, Lina Gjorcheska cu scorul de 6-3, 4-6, 6-1.

Călin Moga, Sorin Haut

 

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *